Miercuri, 6 decembrie 2017, Biserica Ortodoxă îl sărbătoreşte pe Sfîntul Binecredincios Mare Kneaz Alexandru Nevski. Pentru slujitorii şi creştinii din municipiul Ungheni, acestă sărbătoare are o importanţă deosebită deoarece Catedrala Episcopală din municipiul Ungheni, îl are ca ocrotitor ceresc pe acest mare sfînt.
În această zi de sărbătoare Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni,a oficiat Sfînta Liturghie înconjurat de un sobor ales de preoţi şi diaconi printre care omagiatul zilei acesteia Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Secretar Eparhial.
După citirea pericopei evanghelice Ierarhul. s-a adresat credincioșilor cu un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre viața Sfântului Mare Kneaz Alexandru Nevski, impactul personalității și activității Sale în dezvoltarea și răspândirea creștinismului, dar și despre viața Sa minunată, demnă de urmat de fiecare dintre noi.
Tot astăzi, cu binecuvântarea şi la iniţiativa Preasfinţitului Episcop PETRU, Preşedintele Sectorului Eparhial, Activitate Pastorală în Ministerul Apărării, Protodiaconul Victor ROTARI, în colaborare cu directorul Colegiului Naţional al Poliţiei de Frontieră Dn Veaceaslav BABALICI, a organizat pentru 45 elevi ai instituţiei sus numite o adevărată bucurie sufletească.
Astfel astăzi, tenerii Colegiului Naţional al Poliţiei de Frontieră au fost mărturisiţi şi împărtăşiţi de soborul de preoţi ai Catedralei Episcopale ,,Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine.
Odată cu încheierea Sfintei Liturghii, a urmat tradiționalul înconjor al bisericii cu citirea pericopelor evanghelice ale învierii și un Te Deum de Sănătate pentru omagiaţii zilei dar şi pentru toţi creştinii veniţi la slujbă.
La final Preasfinţitul Episcop PETRU a venit cu un frumos mesaj de felicitare adresat Secretarului Eparhial, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI cu ocazia zilei de naștere aducîndu-i în dar o cruce cu pietre scumpe.
Deasemenea cu un cuvînt de felicitare la adresa Părintelui Secretar au venit şi creştinii Catedralei.