Cu binecuvântarea Preasfinţitului PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, la data de 6 decembrie 2014, s-a început construcţia complexului Catedralei Episcopale „Icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hârbovăţ” din oraşul Ungheni.
De atunci pînă în prezent cu stăruinţa Preasfinţiei Sale sa lucrat intens la:
- Groapa de Fundaţie;
- Patul Egalizator;
- Instalarea Armaturii pentru Plita de Fundaţie;
- Betonarea Fundaţiei la care au mers 780 m3 de beton;
- Instalarea Armaturii pentru pereţii şi stîlpii de sprijinire a subsolului Catedralei;
- Betonarea pereţilor şi stîlpilor de sprijinire a subsolului Catedralei;
- Instalarea armaturii pentru Brîiele și a Planșeelor la cota zero și betonarea lor;
Iar acum s-a început lucrările la clădirea pereților.
Cerem şi în continuare sfintele rugăciuni şi ajutorul oamenilor de bună credinţă ca lucrările de construcţie a Catedralei să fie aduse la bun sfîrşit.
Iar pentru a duce la bun sfârşit această binecuvântată iniţiativă, Direcţia Eparhială Ungheni, lansează apel la bunăvoinţa şi generozitatea tuturor oamenilor de bună credinţă, care pot şi îşi doresc să contribuie, conform posibilităţilor, la edificarea Complexului Catedralei Episcopale.
Or, jertfa făcută spre ridicarea Casei lui Dumnezeu este o frumoasă şi hotărâtă mărturisire de credinţă, a cărei ecou va dăinui peste veacuri, în eternitate. Unindu-ne forţele în spiritul credinţei ortodoxe şi punând mână de la mână, cu dragoste, dăruire şi nădejde, vom reuşi să ducem la bun sfârşit această frumoasă iniţiativă şi să contribuim astfel împreună la întărirea şi proslăvirea credinţei strămoşeşti pe meleagurile natale.
Aşa să ne ajute Prea Milostivul Dumnezeu.
Rechizitele bancare se anexează:
Instituția Religioasă Episcopia de Ungheni şi Nisporeni
Codul Fiscal: 34214954
Codul IBAN: MD15ML000000002251746224 (lei, dolari, euro)
Codul Băncii: MOLDMD2X346
BC “Moldindconbanc” S.A. filiala Ungheni