Creștinul care își trăiește cu seriozitate făgăduințele botezului („Mă lepăd de satana și de toți slujitorii lui și de toate lucrurile lui și de toată trufia lui și mă împreunez cu Hristos) va elimina cu desăvârșire din casa lui și din viața lui acest lucru necreștinesc. Mai ales acolo unde sunt și copii, nu există altă soluție.
Așa cum spunea un părinte duhovnicesc: Psaltirea și Ceaslovul sunt televizorul creștinului.
Cei care vor un adevărat „divertisment”, îl pot afla curat, folositor și ziditor în „Rugăciuni de dimineață”, și „de seară”, în „Paraclisul Maicii Domnului”, în „Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos”.
Cei care vor mai mult decât aceste „emisiuni” să deschidă Psaltirea între orele 0-5 noaptea. Vor cunoaște „senzații tari” duhovnicești și vor avea negreșit trăiri cerești, vor înțelege și experența cât este de adevărat cuvântul celui supranumit „alăuta pocăinței”, marele dascăl al lumii și ierarh, Sfântul Ioan Gură de Aur, care spune: „Dulce este somnul, dar mai dulce este rugăciunea”.
Părintele Toma,
Televizorul – o nouă cetate a Sodomei