„Când va veni Fiul omului, va mai găsi credinţă pe pământ?” , discursul ÎPS Arhiepiscop PETRU, ținut la Adunarea Generală a preoților din 21.12.2023

Preacuvioși și preacucerniți părinți,

Tema discuției noastre acum, care va fi și tema activităților pentru anul viitor „Când va veni Fiul omului, va mai găsi credinţă pe pământ?”  (Luca 18, 8), nu am ales-o întâmplător, ci reieșind din contextual timpurilor ce le trăim, care devin din ce în ce tot mai reci din punct de vedere spiritual și duhovnicește.

Această întrebare a adresat-o însuși Hristos pe când le vorbea ucenicilor de importanța  rugăciunii, îndemnându-i să nu se lase descurajați de ceea ce se petrece în jur și să țină cu mai mare băgare de seamă credința în Dumnezeu.

Și ar putea să se întrebe cineva: de ce ne preocupă atât de mult această întrebare legată despre credința? Vedem că timpurile care le trăim sunt tot mai secularizate sub aspect spiritual. Credința devine tot mai formală, rezumându-se doar la niște forme exterioare de fațadă, ce nu au un substrat interior și profund. Și desigur că acum încă nu e totul pierdut, dar dacă nu vom lua atitudine și poziție fermă acum, lucrurile vor denatura și mai mult, iar cei care vor veni după noi vor găsi o credință dea dreptul deformată și fără esență spiritual. Iată de ce ne-am gândit că e bine să abordăm acest subiect și să ne preocupe mai mult întrebarea legată de ce fel de credință va găsi Hristos când va veni pe pământ.

Dacă analizăm atent situația timpurilor noastre, putem spune că parcurgem una dintre cele mai grele etape din istoria noastră creștină. Iar problema cea mai mare e că foarte mulți dintre slujitorii sfintelor altare, nici nu înțeleg că e o mare criză spiritual și o lipsă de credință adevărată. Trăim fiecare în felul nostru, cum dorim, preocupându-ne doar cu cele materiale și trupești, uitând cât de adâncă este criza prin care trece credința creștină și cât de mult este atacată din toate părțile.

Credința multora oameni se răcește, deoarece multă lume consideră că se pot descurca și fără Dumnezeu, iar unii și mai rău consideră că Dumnezeu este ceva ireal. Iar dacă se înaintează cu aceste atitudini față de dreapta credință, venirea și domnia lui antihrist nu va fi departe.

Noi nu exagerăm, cum ar zice unii, dar suntem realiști și privim lucrurile așa cum sunt. Faptul că multe biserici sunt goale și mulți creștini ortodocși consideră biserica doar ca o instituție care prestează servicii religioase, e un motiv serios să ne îngrijorăm și să recunoaștem că lumea azi are o credință care nu îi este pe plac lui Dumnezeu. Lumea de azi are o credință formată după părerile lor, după starea lor duhovnicească căzută, după gândurile lor, care de cele mai multe ori sunt pătimașe. Or, Dumnezeu nu o asemenea credință a adus pe pământ, nu asemenea credință așteaptă de la noi, pentru că nu o asemenea credință ne va mântui.

Vremurile încă sunt prielnice pentru a avea credință adevărată și mărturisitoare prin fapte mântuitoare. Nimeni încă nu ne prigonește ca pe timpuri pentru că suntem creștini ortodocși. Nimeni nu ne împiedică să credem în Iisus Hristos cel răstignit și înviat. Nimeni nu ne împiedică să citim Sfânta Scriptură și cărțile de învățătură creștină. Nimeni nu ne împiedică să venim la biserică, să ne mărturisim, să ne împărtășim. Avem o libertate aproape ne mai întâlnită în istoria Ortodoxiei, dar cu toate acestea tot mai săraci spiritual și duhovnicește suntem. Și de ce s-a ajuns aici? Din cauza că nu avem credință adevărată. Căci atunci când crezi cu adevărat în Hristos, depui toată stăruința să faci doar ceea ce îi este plăcut lui Dumnezeu și folositor mântuirii sufletului.

Unii membri ai comunităților noastre parohiale sunt creștini doar cu numele. Credința lor este superficială, ei mulțumindu-se să fie numiți creștini și membri ai comunității, lăsând trăirea duhovnicească pe plan secund. Alții încearcă să crească duhovnicește doar prin puterea proprie, lipsindu-se de ajutorul și de învățătura Bisericii. Aceștia ajung să cadă într-o extremă negativă, dând crezare unor învățături greșite, fără fundament dogmatic și canonic, putând uneori să dea naștere chiar unor erezii. Adevărata trăire a Credinței Ortodoxe are loc în momentul în care membrii comunității, atât preotul, cât și credincioșii, sunt uniți în totalitate cu Hristos și cu Biserica, prin Sfintele Taine și Sfânta Învățătură Ortodoxă.

Credința Ortodoxă trebuie trăită în primul rând, „în duh și în adevăr” (Ioan 4, 23-24), adică trebuie trăită prin primirea, lucrarea și cultivarea darurilor Duhului Sfânt și în conformitate cu viața și îndrumările lui Iisus Hristos. Și pentru o trăirea profundă a Credinței Ortodoxie este absolut necesară participarea (în duminici și sărbători) la Dumnezeiasca Euharistie, așa cum am menționat în cuvântul de anul trecut legat de Sfânta Împărtășanie.

Dragii mei,

Aceste cuvinte, sfaturi și îndemnuri nu le spun doar de dragul spusului, ci le rostesc cu toată durerea inimii, văzând la ce stare spirituală se află credincioșii bisericilor noastre. Aceste cuvinte nu sunt doar o descriere generală a situației în care ne aflăm, ci este strigătul inimii mele, prin care mă adresez Sfințiilor Voastre cu toată dragostea părintească pentru a înțelege că trebuie să fiți cu mai multă purtare de grijă față de păstoriții Cuvioșiilor și Sfințiilor Voastre. Iar ce vă zic acum nu e o acuzație, e o constatare de care vorbea și Sfântul Ioan din Kronșdat care spunea că, „De foarte multe ori sau chiar aproape de fiecare dată, credința și starea duhovnicească a credincioșilor, este reflectarea credinței și a stării duhovnicești a preotului”. Iar acest lucru trebuie să ne îngrijoreze și să înțelegem că preotul trebuie să fie nu doar un simplu slujitor al Sfântului Altar. Preotul trebuie să fie o călăuză și un stâlp de credință care să lumineze permanent pe credincioșii din parohie.

Sfântul Teofan Zăvorâtul în cartea „Calea spre mântuire” spune: „Preotul trebuie să împodobească Biserica prin credința și faptele sale”. Și tot el spunea că preoția nu trebuie privită ca o meserie, preoția este o slujire cu multă credință.

Dacă suntem deranjați de faptul că mulți dintre credincioșii parohiei noastre sunt nepăsători față de cele sfinte și față de dreapta credință, e cazul să facem o analiză în conștiința noastră și să vedem ce fel de credință am eu ca și slujitor. Avem o credință fierbinte și lucrătoare sau avem o credință căldicică sau aproape rece? Spun aceste cuvinte pornind de la avertizarea ce ne-o face Hristos în cartea Apocalipsei (capitolul 3, 14-22) spunând prin Sf. Apostol Ioan Teologul că cei ce vor avea o credință rece sau doar căldicică, vor fi „aruncați afară” și nu vor avea parte de Împărăția Cerurilor, chiar dacă au avut și ceva fapte bune, dar pentru că nu au avut o credință adevărată și puternică, vor fi dați într-o parte de Dumnezeu.

Lumea este mereu într-o schimbare și cu părere de rău într-o schimbare din rău în mai rău. Dar credința noastră tot trebuie să fie într-o schimbare, dar nu în scădere, ci în creștere. Părintele Porfirie de la Muntele Atos le spunea credincioșilor și preoților ce îi cerea sfat: „Să aveți credință mare și puternică în Dumnezeu, căci mari și grele sunt ispitele care se abat asupra omenirii. Iar cu o credință slabă nu poți sta în fața unui bolovan mare”. Iată de ce dragii mei slujitori vă rog acum părintește, ca de fiecare dată când am avut ocazia: SĂ AVEȚI CREDINȚĂ ADEVĂRATĂ, SĂ NU SLĂBIȚI ÎN CREDINȚĂ. ISPITELE ȘI ÎNCERCĂRILE SUNT MARI, DAR RĂMÂNEȚI PE PIATRA CREDINȚEI CARE ESTE HRISTOS.

Adevărata misiune pastorală și credința preotului se vede prin modul cum îi aduce în Biserică, cum îi formează şi îi conduce prin cuvânt şi prin Sfintele Taine, dar și prin exemplul vieții sale, pe credincioşii parohiei sale, spre o viaţă virtuoasă în care formalismul religios să fie înlocuit cu credința adevărată, cu o trăire adâncă în Hristos concretizată în rugăciune și fapte bune, de care ducem lipsă atât de mult.

Dar constatăm cu multă durere că unii preoţi nu mai au timp să stea de vorbă cu credincioşii, sunt grăbiţi, nu mai au îngăduința de ai asculta cu luare aminte pe credincioși, nu mai au personalitate de adevărați slujitori, nu mai impun respect ca preoții de odinioară, mulţi învârtindu-se în jurul banilor și a stărilor materiale sporite. Unii dintre slujitori mai mult sunt cu gândul la un salariu bun, decât la dobândirea virtuților creștinești și la lucrarea propriei mântuiri, care îi va lumina și-i va mântui pe cei din jur. Căci Cuviosul Serafim de la Sarov îndeamnă: „Mântuiește-te tu și  în jurul tău o mie se vor lumina și se vor mântui”.

Omul cu credința puternică nu cade din poziția sa de fiu credincios al Părintelui Ceresc, căci în timp de ispită caută Voia Domnului, iar în timp de momeli, fuge de toate cele lumești. Omul cu credință adevărată nu se lasă convins de nimic material și pământesc, (nici chiar de salariile mari promise de nu știu cine). Adevăratul preot credincios nu-L schimbă pe Hristos și biserica Sa pe un trai și salariu mai bun.

Trebuie să mai spunem și faptul că prin credință, preotul își arată ascultarea totală față de Arhiereul Cel Veșnic Iisus Hristos și de Biserica Sa, dar și ascultarea și supunerea față de arhiereul eparhiot rânduit. Dar astăzi ce avem noi, câți slujitori samovolnic iau unele decizii ce și cum să facă cu biserica unde slujesc. Preotul vrea să fie ascultat de Dumnezeu când se roagă, dar el, slujitorul Domnului ascultă de ce îi spune Dumnezeu prin grasul Sfintei Scripturi și Învățătura Sfinților Părinți? Preotul vrea să fie ascultat de enoriașii săi, dar el ca preot ascultă de Dumnezeu și de arhiereul său?

Desigur că mai sunt încă atâtea și atâtea învățături sfinte care lămuresc și arată care este credința cea adevărată, cum trebuie să fie credința preotului, cum și ce credință trebuie să avem în aceste vremuri de grea încercare.

Am certitudinea că Sfințiile Voastre veți conștientiza importanța acestor sfaturi și învățături sfinte, dar și necesitatea de a le pune în practică și veți depune prin ascultare și dragostea, toată stăruința ca să fiți plini de credință, veți fi niște făclii aprinse prin credință pentru creștini și enoriașii parohiilor Dumneavoastră.

Închei acest cuvânt părintesc cu îndemnul Sfântului Apostol Pavel: „Fraților, fiți treji și tari în credință, nu slăbiți sufletește, că vremurile sunt grele, iar timpurile sunt aproape”.