Când te rogi, ai grijă să nu ceri cele necuvenite în locul celor cuvenite, stârnind mânia Domnului; să nu ceri bani, slavă lumească, putere sau orice altceva din cele pe care le-aduc acestea, ci să ceri Împărăția lui Dumnezeu și El îți va da toate cele de trebuință trupului, precum Însuși Domnul spune: „Căutați mai întâi Împărația lui Dumnezeu și dreptatea Lui și toate acestea se vor adăuga vouă” (Matei 6, 33). Iar pentru rugaciune, iubitule, există două moduri: primul este al preamăririi cu umilință, iar al doilea, care stă în urmă, este al cererii. Așadar, când te rogi, să nu începi cu cererea, ca să nu arăți că te rogi lui Dumnezeu silit de nevoie. La începutul rugăciunii, deci, uită de tine, de soție, de copii; lasă pământul, întinde-ți brațele spre cer; lasă toată făptura văzută și nevăzută și începe prin a preamări pe Cel care le-a făcut pe toate; și preamărindu-L pe El, să nu-ți rătăcească mintea încoace și încolo, nici să nu băsmești ca păgânii, ci, culegând din cele spuse în dumnezeieștile Scripturi, așa să zici: „Binecuvântat ești, Doamne, Cel îndelung-răbdător și fără de răutate, Care în toate zilele Te arăți îndurător față de greșalele mele și tuturor ai dat darul pocăinței. Căci pentru aceasta treci sub tăcere și ierți, Doamne, ca să Te preamărim pe Tine, Cel ce dai din iubire mântuire neamului nostru omenesc, uneori insuflând teamă, alteori îndemnând, și mai întâi prin proorocii folosindu-ne, iar în vremea din urmă prin venirea Hristosului Tău cercetându-ne. Că Tu ești Cel ce ne-ai făcut pe noi, și nu noi, și Tu ești Dumnezeul nostru.” (cf. Ps. 99, 2) […]
Cel care vrea să fie ajutat de Dumnezeu nu-și părăsește datoria; și pe cel care nu-și părăsește datoria, nu-l părăsește niciodată ajutorul dumnezeiesc. Se cuvine, așadar, să nu-l osândească conștiința pentru nimic și așa să ceară ajutorul dumnezeiesc. Dar să nu ceară cu nepăsare, ci cu toată încordarea minții, pentru că, altfel, nu numai că nu va primi cele cerute, ci mai degrabă va mânia pe Stăpân; pentru că El nu privește numai la omul cel din afară, ca oamenii, ci cercetează și pe cel lăuntric.
Așadar, dacă stai înaintea lui Dumnezeu așa cum se cuvine și Îi dăruiești toate puterile tale, să nu încetezi până ce nu vei primi ce ai cerut; dar dacă conștiința ta te mustră ca mândru și dacă, deși poți, nu te rogi cu toată concentrarea, să nu îndrăznești să vii înaintea lui Dumnezeu, ca să nu ți se facă rugăciunea ta păcat. Dacă însă, slăbit de păcat, nu poți să te rogi cu stăruință, silește-te atât cât poți și stăruie stând înaintea lui Dumnezeu, cu mintea concentrată către El, rugându-L să fie alături de tine; și Dumnezeu te va ierta, că nu din dispreț, ci din slăbiciune nu stai înaintea Lui așa cum se cuvine. Dacă așa te silești spre tot lucrul bun, să nu încetezi până ce nu vei primi ceea ce ceri, ci să bați cu răbdare la ușa Lui, căutând împlinirea cererii tale.
Sfântul Vasile cel Mare,
Constituțiile ascetice
