Mărturisirea a fost lucrul de căpetenie al ascultării părintelui Kukşa, şi toţi tindeau să se mărturisească la el şi să primească sfat şi zidire sufletească. Stareţul nu-i condamna niciodată pe cei păcătoşi şi nu-i îndepărta, ci dimpotrivă, compătimitor, îi primea întotdeauna pe aceştia. El spunea: „Şi eu sunt păcătos şi iubesc pe cei păcătoşi. Nu e om pe pământ care să nu fi greşit. Numai Dumnezeu singur este fără de păcat, iar noi toţi suntem păcătoşi”.
Tinerilor lui duhovniceşti, părintele Kukşa le poruncea să-şi înfrâneze cu atenţie simţurile, mai ales vederea şi le poruncea să se roage astfel: „Maica Domnului, păzeşte-mă pe mine în curăţie sufletească şi trupească”. El întotdeauna învaţă şi prevenea să se meargă pe calea de mijloc, „împărătească”, mai ales să nu se exagereze cumva, şi să nu se postească fără măsură. Stareţul spunea: „Trupul nostru este ajutător pe calea mântuirii. Va veni vremea când vom vrea să mâncăm şi nu ni se va da. De aceea, dacă am mâncat, să mulţumim lui Dumnezeu şi dacă am dormit, să mulţumim lui Dumnezeu. Pentru toate să mulţumim lui Dumnezeu!”
Ispitele întregii lui vieţi, stareţul le-a biruit amintindu-şi de suferinţele de pe cruce ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi de dătătoarea de viaţă Înviere a Lui. Spunea adesea: „Când te copleşeşte ceva, nu te întrista, ci totdeauna stai cu duhul la mormântul Mântuitorului, ca şi mine: eu, şi în închisoare, şi în deportare, am stat totdeauna cu duhul la mormântul Domnului!”.
Sfântul Kukşa de la Odessa
