Mântuitorul Hristos, având toate afectele noastre omeneşti, adică toate aceste neputinţe ale trupului – înfometarea, şi frigul, şi setea – a fost sensibil la suferinţa umană, la nevoile noastre. A fost sensibil când cineva era bolnav, şi îl vindeca. De cele mai multe ori Mântuitorul făcea apel la credinţă. Uneori însă, dacă cineva era foarte bolnav, nici nu-l mai întreba dacă el crede că poate fi vindecat, ci îl vindeca cu cuvântul. Îi era milă când cineva era în deznădejde pentru că îi murise copilul, cum fusese văduva din Nain. Îi era milă de cineva care se ruga pentru părinţi sau pentru semenul lui,cum fusese cazul sutaşului. Îi era milă de cei care erau flămânzi şi însetaţi.
Într-atât S-a confundat Iisus cu noi, oamenii! Într-atât Şi-a asumat toate slăbiciunile noastre şi toate neputinţele noastre, încât oricine suferă, Hristos suferă cu el! Oricine e bolnav, Hristos este bolnav cu el! Oricine e îndurerat şi plânge, Hristos plânge cu el!
Vreţi să-L vedeţi pe Hristos nevinovat pătimind? Duceţi-vă în spitalele de copii, duceţi-vă în orfelinatele de copii. Hristos suferă în ei. Aceasta e confundarea totală a Mântuitorului cu noi. El îşi asumă toate pătimirile noastre, toate durerile noastre.
Tot ceea ce făcea Iisus era ca să întărească în inima celor care erau de faţă credinţa în Dumnezeu. Se folosea adeseori de minune tocmai pentru slăbiciunea noastră omenească însetată de miracol. Şi noi astăzi suntem însetaţi de miracol, dar miracolul nu substituie credinţa. Credinţa, cum spune Apostolul Pavel, este încredinţarea lucrurilor nevăzute. Această credinţă ne face să vedem – dacă instrumentele sunt duhovniceşti, spirituale – ceea ce cu ochii trupului sau cu raţiunea nu putem vedea. Dumnezeu ni Se descoperă în împrejurări cu totul independente de voinţa şi de calităţile noastre.
S-a milostivit Dumnezeu de cei însetaţi şi flămânzi atunci când Apostolii I-au spus să dea drumul mulţimii să plece, că vine noaptea şi pot să cadă pe drum. Mântuitorul le-a înmulţit pâinea, a binecuvântat, le-a împărţit şi i-a săturat pe toţi. El este un Dumnezeu sensibil la durerea noastră. E un Dumnezeu sensibil la nevoile noastre, participant chiar la suferinţele noastre. Nu priveşte Dumnezeu la cineva cum privim noi la un spectacol, El Se implică în durerile noastre“.
Părintele Gheorghe Calciu
Cuvinte vii. A sluji lui Hristos înseamna suferinţă
Editura Bonifaciu, 2009
