Am ajuns iarăşi în perioada unui Sfânt Post. Dar oare omenii îşi mai doresc cu adevărat să postească? Oameni cu puţină credinţă şi cei fără Dumnezeu în sufleti spun că postul ne dăunează chiar sănătății. De ce să ne lipsim de plăcerea de a mânca? La urma urmei, toată mâncarea – „pâinea noastră cea de toate zilele” – ne este dată de Însuși Dumnezeu, căruia îi cerem acest lucru zilnic în rugăciunea „Tatăl nostru”.
Deci, ce este postul? Este înfrânare, abţinerea de la unele bucate oprite. Căci așa cum ne învață Biserica și așa cum mărturisesc Sfinții Părinți din cele mai vechi, dar și recente timpuri, înfrânarea de la bucatele oprite în post, este necesară pentru om ca modalitate de așa-numită mortificare a cărnii noastre, care este responsabilă pentru generarea patimilor.
Cuviosul Isaac Sirul spunea: „Cine nu se gândește la post va zdruncina toate lucrurile bune, deoarece postul a fost o poruncă, care a fost dată la început naturii noastre ca un avertisment împotriva mâncării. Tot cu postul a început şi Mântuitorul când a început lucrarea misionară pe pământ. Dacă Însuși Mîntuitorul a postit, atunci cum poate un creștin să nu postească?”
Într-o zi, ucenicii lui Hristos L-au întrebat de ce nu pot vindeca un om posedat de demon, el le-a răspuns: acest gen de diavol nu poate ieși altfel decât pin rugăciune și post (Marcu 9, 29). Astfel, Hristos a confirmat importanța postului pentru îndepărtarea puterii diavolești.
„Postul trupului este hrană pentru suflet”, notează Sfântul Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Vasile cel Mare continuă: „Oricât vei lua din trup, atât de mult vei da putere sufletului”. Chiar este postul o pedeapsă pentru corp, pentru a-i potoli furia și a-l face inaccesibil pasiunilor? Deci, apostolul Pavel afirma, spunând: când sunt slab, atunci sunt puternic (2 Cor. 12, 10). Neînțelegerea esenței principale a postului provoacă multora îngrijorări cu privire la sănătatea trupească.
Mâncând adesea carne și încălcînd postul, o persoană uită că prin consumul de carne se nasc pasiuni păcătoase și din ele – boli ale trupului și ale sufletului. Trebuie să înțelegem că nu mâncărurile și carnea delicioasă ne oferă sănătate, ci Dumnezeu. El ne dă viață, sănătate, forță și inteligență. Ele ne îndrumă spre bine, nu spre rău.
Am găsit la unii Sfinţi Părinţi spunând că: „Trupul este un măgar, pe care trebuie să ajungem până în Ierusalim, adică în ceruri. Dacă îl hrănești prea puțin, acesta va cădea, dacă îl supraalimentezi, va deveni neclintit, așa că trebuie să păstrezi întotdeauna acel mijloc de aur, adică înfrânare echilibrată şi postul cuvenit să fie prezent în viaţa creştină a fiecărui om.”
Sfinții care au trăit în vremuri diferite au dovedit utilitatea neprețuită a postului prin respectarea acestuia. Să ne amintim de Cuvioasa Maria Egiptenca, care a petrecut mai mult de patruzeci de ani în pustie, unde a mâncat doar rădăcinile ierburilor. Să ne amintim și de Cuviosul Simeon Stâlpnicul, care nu a mâncat nimic în Postul Mare și care a trăit până la 103 ani. Sfântul Macarie al Alexandriei mânca o dată pe săptămână, a murit la vârsta de o sută de ani. Cuviosul părinte Antim, ca și Simeon, în afară de apa sfințită, a petrecut tot Postul Mare fără hrană, fără să ia nimic, dar a trăit 110 ani. Unii dintre părinți au trăit și mai mult: Pavel Tebeul – 113 ani, Sfântul Alipie – 118 ani.
Este clar că postul nu numai că nu dăunează sănătății, ci îl întărește. Dar, de asemenea, trebuie remarcat un fapt important, că postul trupesc și cel spiritual trebuie să fie într-o legătură strânsă, care constă în rugăciune străduitoare și în limitarea obiceiurilor păcătoase – fie că este vorba de mânie și enervare, furie și ură, minciună și invidie.
Omul trebuie să evite sau cel puțin să se limiteze la tot ceea ce contribuie la creșterea și intensificarea pasiunilor sale trupești, care îl aduc într-o stare bestială. Trebuie să înțelegem că postul ca atare nu este o luptă trupească. Trupul uman, ca și sufletul, a fost creat de Dumnezeu. Postul este o luptă împotriva perversiunii trupești. Când un om nu-și controlează trupul, adică nu are voința de a-l împiedica, devine sclavul trupului, sclavul mâncării, băuturilor sau altor plăceri nelimitate.
Ca să fim întăriţi trupeşte, pentru a putea ţine postul, trebuie mereu, dar mai ales în post, să ne hrămin cu cuvântul lui Dumnezeu. Iar rugăciunea pe care suntem datori să o facem cu mai multă sârguinţă şi dragoste în post, care nu este altceva decât vorbire cu Dumnezeu, este hrană spirituală la îndemâna oricărui om.
Aşadar, citind cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur, închei cu acest îndemn patristic: „Dacă şi în rai a fost nevoie de post, cu atât mai mult e nevoie de post când nu suntem în rai”.
Preasfinţitul PETRU,
Episcop de Ungheni şi Nisporeni
