Dragilor, să nu vă temeți a înfrunta cu răbdare greutatea pe care o aveți. Oamenii se tem de Crucea lui Hristos. Mai ales, sau în deosebi, se înfricoșează de dificultate, de suferință. Asta pentru că sunt prea legați de viață pământească și de cele materiale. Și cu toată fuga de suferință, oamenii necredincioși oricum mereu trăiesc cu ea.
Apoi, probabil pentru că li se pare că, dificultatea vine în viața omului deodată, cu toată puterea ei, în toată complexitatea. Oamenii nu înțeleg că durerea personală pentru binele aproapelui și salvarea sufletului, e drumul Crucii lui Hristos.
Credința noastră nu este separată de suferință. Suferința cu smerenie e drum spre Înviere: cu Hristos alături; pentru Hristos! Oamenilor li se pare că toată greutatea vine deodată, cu toată puterea ei, dar de obicei: ea vine treptat. Chiar dacă ne vin câteva dificultăți odată, Dumnezeu nu îngăduie niciodată omului, o ispită mai mare decât ar putea duce el. ,,Dumnezeu nu îngăduie o încercare fără a oferi și o cale de ieșire” constata filosoful pr. C. Noica. ,,Dacă ar ști omul cât e de dificilă călugăria, nimeni nu s-ar face călugăr, dar dacă ar ști toată bucuria s-ar călugări toți”. Această comparație este valabilă și pentru alte aspecte ale vieții. Dacă am ști dinainte dificultățile ce ne așteaptă într-o anumită alegere, bună de altfel, poate că ne-am fi revizuit alegerea; dar uitându-ne înapoi, în timp, ne minunăm de puterea lui Dumnezeu care ne-a întărit să depășim dintre cele mai mari dureri.
Mărimea ispitei îngăduită de Dumnezeu, depinde de starea sufletească a omului. Ea nu este mai mare decât capacitatea lui de a o primi. Ispita are și rol pedagogic, de a se căli sufletul prin răbdare, de a crește în desăvârșirea duhovnicească.
În orice necaz sau lipsă, să aveți credință și smerenie dragi prieteni! În durerile sufletului, să vă mângâiați cu rugăciune. Să le depășiți pe toate cu putere sufletească, căci iată, soarele răsare și în sufletul Dvs!
Cel care nu acceptă ispita, suferința, trupească sau sufletească, nu primește a-și duce Crucea ca și Hristos. Gândul viclean ne îndeamnă să ne căutăm dreptate, să căutăm odihnă prin schimbarea locului, a oamenilor, a circumstanțelor, dar trebuie foarte mare atenție, nu cumva să fie un gând al mândriei sau al egoismului. Sf. Ignatie Briancianinov, spune că, ,,fuga de ispite, de suferință, de răbdare, este coborâre de pe Cruce, adică de lângă Hristos”. (Scrisori către monahi)
Să avem răbdare. Să facem răbdarea ușoară prin rugăciune. Să dăm răbdării nădejde și se va pogorî Harul dumnezeiesc peste noi. Necazul primit cu credință, răbdare și mulțumire: aduce smerenia, iar smerenia ne aduce tot darul.
Prot. Nicolai BOIAN
