În gândirea teologică, cuvântul frică sau teamă are un alt înțeles decât se folosește el în concepția socială. De aceea se cuvine cumva de explicat, măcar și succint, cum trebuie înțeles aceste afirmații de frică de Dumnezeu și în general ce înțeles are cuvântul „frică” în scrierile biblice și ale Sfinților Părinți.
Desigur că de multe ori se întâlnește în scrierile sfinte această afirmație „frica de Dumnezeu”, dar nu trebuie înțeles că e vorba despre o teamă izvorâtă dintr-o situație despotică sau cauzată de vreun fel de teroare. Frica de Dumnezeu se are în vedere o frică de fiu către tată. Eu ca și copil mă tem de tată, nu ca de un tiran sau că ar vrea să-mi facă vreun rău. Ci mă tem să nu-l supăr cu ceva. Această frică este chiar un fel de fericire, după cum spune Prorocul David: „Fericit bărbatul care se teme de Domnul, și în poruncile Lui voiește foarte” (Psalm 111, 1).
Nu vom putea niciodată să avem dragoste sinceră față de părinți, dacă nu vom avea mai întâi frică de ei. Ca să înțelegem mai bine această afirmație vom ca și argument ceea ce spunea un sfânt contemporan, Sfântul Serghei Meciov: „Calea către dragoste și iubirea curată, trece mai întâi prin frica de Dumnezeu”. Deci când spunem „frica de Dumnezeu” înțelegem că mă tem să nu-L supăr cu vreun păcat. Căci însuși Hristos spune în cuvintele evanghelice: „Acela mă iubește, care împlinește cuvintele mele”. Deci nu poți spune că-L iubești pe Dumnezeu, între timp ce nu împlinești Sfintele Porunci și faci fel de fel de păcate.
Cuviosul Efrem Sirul menționa: „Este o frică de Dumnezeu care stă în a urî păcatul și a ne mânia pe el.” Și înțeleptul Solomon zice: „Cu frica Domnului se abate fiecare de la rău” (Proverbe 15, 29); Iar Prorocul David chiar se ruga spunând: „Pătrunde cu frica Ta trupul meu…” (Psalm 118, 120).
Desigur că atunci când omul este plin de păcate are o frică ce și-o creează ca urmare a faptului că e conștient ce va păți pentru răul făcut și unde va ajunge dacă va muri. Deci prin urmare, cum spunea Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Frica de Dumnezeu este de două feluri: una curată, când te temi să nu-L superi pe Dumnezeu cu păcate, și alta necurată, când te temi ce vei păți pentru relele făcute”.
Cuviosul Antonie cel Mare spune un lucru de luat aminte și foarte lămuritor în privința întrebării abordate de noi în acest articol: „Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, nu mai am frică de El, pentru că eu îl iubesc sincer și necondiționat”.
Cel ce nu are frica lui Dumnezeu întru sine, unul ca acesta este prins de apucăturile diavolului. Cel ce nu are frică de Dumnezeu, este bogat în patimi; de osteneală fuge; smerenia o urăşte; mândria şi slava deşartă o iubeşte.
Concluzionând, vreau să închei cu cuvintele marelui duhovnic, părintele Ilie Cleopa: „Dacă vrei să ajungi la limanul dragostei și să-L poți iubi pe Dumnezeu cu adevărat, ia-ţi drept cârmaci și întărire în această faptă frica de Dumnezeu”.
Preotul Ștefan Rîmbu
