Iubiți credincioși,
Pericopa evanghelică, despre Zaheu vameșul, ne pune în fața noastră, unul din cele mai impresionante modele de pocăință și întoarcere la Dumnezeu, a omului rătăcitor prin lumea păcatului.
Mulțimea minunilor săvârșite de Hristos se răspândiseră, oamenii doreau, fie și din simplă curiozitate, să-L vadă pe „Înfăptuitorul minunilor”. Acest gând îl avuse, probabil, inițial și Zaheu, „mai marele vameșilor din Ierihon”. Dorea să-L vadă pe Hristos, care, doar ce săvârșise o minune, aproape de intrarea în Ierihon, vindecase un orb. Această „proaspătă” minune, îl făcuse pe Zaheu să fie și mai curios, cine o fi și cum o arăta acest „Mare Făcător de Minuni”? Curiozitatea a fost mai mare decât ne putem închipui. Nu a mai stat Zaheu pe gânduri. Nu a mai dat poruncă, ca un mare șef ce era, să i se facă cărare până la Iisus, ca să-L poată vedea, ci repede, întrucât „era mic de statură”, se urcă într-un sicomor, cu gândul că de acolo sigur o să-L vadă, chiar dacă mai de departe. De aici încolo se petrec lucruri uimitoare, la care sigur, nu se aștepta nici Zaheu. Iisus apropiindu-Se înadins de acel pom, l-a strigat şi i-a zis vameșului: „Zaheu, grăbeşte-te şi dă-te jos, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân“.
Oare de ce s-a apropiat Hristos de pomul unde era „cocoțat” Zaheu și, mai ales, când a dorit Hristos să intre în casa acestuia? După ce mai întâi Zaheu avuse dorința să-L vadă pe El; după ce Zaheu se smerise, adică se făcură sigur de râs în fața mulțimii, un mare demnitar ce era, să se urce ca un copil în pom. Această urcare a lui Zaheu în pom, are un înțeles mult mai adânc. Sfântul Nicolae Velimirovici spune: „Ca să-L poți vedea pe Hristos trebuie să te urci în pomul faptelor bune”. Zaheu era mic de statură, nu putea să-L vadă pe Iisus oricum, era nevoie să se urce în ceva. Sufletul nostru e mic de statură, deoarece nu-l creștem prin Sfintele Taine, rugăciune și post. Și mic fiind, sufletul nu are cum să-L vadă pe Dumnezeu, de aceea trebuie să urcăm în pomul faptelor bune, indiferent dacă ne este greu sau ne facem de râs în fața mulțimilor batjocoritoare.
Nu era oare suficient că s-a apropiat Hristos de pomul unde era Zaheu? Putea să-i dea de acolo sfaturi de mântuire, de ce oare i-a zis: „Coboară, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”. Prin această chemare a lui Zaheu, Sfinții Părinți ne spun că, Hristos ne cheamă spre smerenie. Atunci când omul săvârșește fapte bune, de foarte multe ori se înalță, adică se mândrește și i se pare omului, că e mai presus ca ceilalți, după cum și Zaheu stătea deasupra tuturor. Iar la cel mândru Hristos nu intră în suflet, căci casa lui Zaheu simbolizează sufletul nostru.
Spre surprinderea mulțimilor, dar mai ales a fariseilor și cărturarilor și, în pofida învinuirilor și a vociferărilor invidioase a acestora, Hristos intră și stă la masă, în casa lui Zaheu. Multe nelegiuiri și asupriri făcuse oamenilor Zaheu, prin funcția sa de șef al vameșilor. Însă, după ce Hristos intrase în casa sa, mai mult decât făcuse păcate, face fapte bune. Astfel, ne silit de nimeni Zaheu zice: „Jumătate din averea mea, Doamne, o dau săracilor şi, dacă am năpăstuit pe cineva cu ceva, întorc împătrit”. Legea Vechiului Testament poruncea să dai din averea ta a zecea parte, nu jumătate. Iar dacă nedreptățeai pe cineva, trebuia să dai îndoit, nu împătrit. Iată că Zaheu le face pe toate mai presus de lege, chiar dacă era un păcătos. Aceste fapte au mișcat Mila lui Hristos și a spus: „Astăzi s-a făcut mântuire casei acestea”.
Știți de ce s-a schimbat așa de radical Zaheu? Sfinții Părinți ne spun că, Hristos intrând în casa lui Zaheu, prin puterea Sa harică, dumnezeiască și sfințitoare, îl mișcase spre această schimbare uimitoare, care nu-i altceva decât forma concretă de pocăință adevărată. Iată că, la fel se poate întâmpla și cu sufletul nostru, dacă Hristos intră, îl va schimba și sufletul va avea ca niciodată, mai mare părere de rău pentru păcatele făcute, va dori să-i ierte pe toți, va dori să se împace cu toți, va dori să se roage mai mult, să postească mai mult și să iubească mai mult. E trist, dar adevărat, ce spune sfântul Ioan Maximovici: „Dacă omul nu se pocăiește sincer și nu face fapte vrednice de pocăință, e pentru că nu-L are în suflet pe Dumnezeu”. Și astăzi, dacă ne uităm cum se pocăiesc creștinii noștri, observăm și cât de prezent este Dumnezeu în sufletul lor.
Iubiții mei fii duhovnicești,
Să ne străduim să-L primim cu toată dragostea pe Dumnezeu în inima noastră, să facem cu mai multă râvnă faptele dreptății și a pocăinței și atunci vom auzi și noi, ca Zaheu „s-a făcut mântuire casei (sufletului) acesteia”.
Pomul în care s-a urcat Zaheu, din care l-a văzut pe Hristos, pentru noi este astăzi Biserica Ortodoxă. Venind în ea ne ridicăm deasupra mulțimi grijilor și a păcatelor și astfel, sufletul nostru are posibilitate să se întâlnească cu Dumnezeu și să-L vadă pe El, în toată slava Sa. Tot în Biserică, prin Sfintele Taine, îl primim pe Hristos în casa sufletului nostru. Diavolul, protivnicul mântuirii noastre, știe cât folos are omul venind la Sfânta Biserică, de aceea îi dă omului de azi, atâtea preocupări și griji, numai ca omul să nu mai vină la biserică, să nu-L mai vadă pe Dumnezeu, să nu se mai întâlnească cu El.
Nu contează preocupările și rangurile noastre sociale, putem și trebuie, să venim spre Hristos. Pe Zaheu nu la împiedicat înalta sa funcție de mai marele vameșilor, să se apropie de Hristos. Chiar dacă am fi cei mai mari păcătoși, putem dobândi mântuirea.
Să-l rugăm, așadar, pe Mântuitorul Hristos, să ne facă şi pe noi să fim curioși, ca și Zaheu, în lucrurile cele sfinte și bune. Să ne dea și nouă din dragoste și râvna care a avut-o Zaheu, de al căuta, de al vedea și mai apoi, de al primi în casa sufletului nostru, pe Hristos, Dumnezeul Cel veșnic.
Preasfințitul PETRU
Episcop de Ungheni și Nisporeni
