Adevărat este cuvîntul Domnului, pe care l-a spus, că nu poate cineva dobîndi dragostea de Dumnezeu odată cu poftirea lumii, nici nu e cu putinţă să dobîndească părtăşia de Dumnezeu (comuniune cu El) îm¬preună cu părtăşia de lume, nici să aibă grija lui Dumnezeu, cineva, împreună cu grija lumii.
Să căutăm trăirea cu Dumnezeu nu în cele trupeşti, uitând de lucrurile sufletelor noastre, ci să ne întoarcem toate faptele noastre spre nădejdea celor viitoare. Dumnezeu îngăduie adeseori ca cei virtuoşi să fie ispitiţi de acestea şi lasă ca ispitele să se ridice împo¬triva lor în orice loc. Căci îi loveşte în trupul lor, ca pe Iov, şi-i aduce la sărăcie şi la depărtarea oamenilor de ei şi-i loveşte în cele ce le-au dobândit. Dar de su¬fletul lor nu se apropie vătămarea. Nu e cu putinţă ca atunci când umblăm în calea dreptăţii să nu ne întâmpine mâhnirea şi ca trupul să nu sufere de boli, de dureri şi să rămână neclintit, dacă dorim să vieţuim în virtute.
Omul care vieţuieşte după voia sa, sau cu pizmă, sau în cele spre pierzarea sufletului, sau în alt¬ceva din cele ce-l vătăma, are osândă. Nu e cu putinţă ca omul să se facă vrednic de mărirea lui Dumnezeu, dacă nu intră la ea prin ispite.
Calea lui Dumnezeu e crucea de fiecare zi, căci ni¬menea nu s-a suit la cer cu răsfăţ, cu tihnă și odihnă. Calea tih¬nei ştim unde sfîrşeşte, iar pe cel ce se scufundă pe sine în Dumnezeu nu-l vrea Dumnezeu să fie niciodată fără grijă, însă el trebuie să fie cu grijă pentru ade¬văr. Dar şi din aceasta se cunoaşte că este sub grija lui Dumnezeu, că-i trimite pururea suferinţe.
Dar cei ce petrec în încercări nu sînt lăsaţi nicio¬dată de purtarea de grijă a lui Dumnezeu să ajungă în mâna dracilor. Cel ce voieşte să fie în lumea aceasta fără grijă şi o doreşte aceasta, dar voieşte să vieţuiască tot¬odată în virtute, e străin de calea care duci la Hristos. Căci drep¬ţii nu numai că se nevoiesc în faptele cele bune, ci se şi află de bună voie într-o mare nevoinţă pentru biruirea ispitelor, pentru cercarea răbdării lor. Dar sufle¬tul care are frica de Dumnezeu nu se teme de ceva care-l vatămă trupeşte. Căci nădăjduieşte în El de acum şi în vecii vecilor.
Sfântul Isaac Sirul
Filocalia, vol. X, Cuvintele despre sfintele nevoințe
Editura IBMBOR, București 1981