Astăzi, în miercurea patimilor, pomenim o pe una dintre femeile mironosițe, care I-a uns picioarele lui Hristos cu mir de mare preț, fapt prin care a arătat că îndreptându-se spre Hristos, a ajuns la el. Au fost de mai multe ori picioarele lui Hristos unse, dar acest gest al ungerii picioarelor este în mod special consemnat de Evanghelii și Mântuitorul spune în Evanghelia de la Matei că oriunde se va propovădui această Evanghelie, acest gest al ei de ungere a picioarelor cu mir de mare preț. Ea, care era desfrânată, a venit spre iertarea păcatelor ei să facă această jertfă. Jertfă nu numai în material, prin faptul că are nard, mir foarte scump, ci prin pocăința pe care a arătat-o. Prin părerea de rău pentru păcate și prin nădejdea că El, Hristos, îi poate ierta aceste păcate și o poate aduce cu adevărat pe calea către Dumnezeu. Prin aceasta rămâne vrednică să fie pomenită oriunde, gestul acesta pomenit oriunde se va propovădui Evanghelia.
Atunci, de ce pocăința aceasta n-o vedem și la noi? De ce noi, care știm că trebuie să ne pocăim, nu simțim roadele pocăinței? M-am întrebat și cred că am un răspuns. Pentru că, de fapt și de drept, încercăm să ne pocăim, dar pierdem foarte repede pocăința. Așa cum ni se împrăștie inima și mintea, așa ni se împrăștie și pocăința. Pentru ca să ai un suflet curat trebuie să te lupți permanent să-l curățești, Or, ca să te lupți permanent să-l curățești, trebuie să-ți aduni mintea de la alte risipiri, să încerci s-o ții cât mai constant în relație cu Hristos, cu pomenirea lui Hristos, iar inima să încerci mereu s-o domolești din îndulcirile și din înfricoșările ei și s-o lași să fie prezentă cât mai mult în preajma lui Hristos, astfel încât se va îndulci de această prezență sau se va înfricoșa ca nu cumva să piardă această prezență.
Preotul Teodor CIOCAN
