Într-o zi eram în altar la demisolul bisericuței noastre, pomeneam niște pomelnice. Era liniște totală, aud cum se deschide ușa și întra cineva, vorbeau în șoaptă. Dânșii nu știam că sunt în altar, iar eu, am mers și m-am uitat pe lângă dvera trasă, fără să-mi fac simțită prezența.
Văd doi tineri, un băiat și o fată, o imagine foarte interesantă, erau în bătaia becului, iar în spatele lor luminau icoanele Sfinților Năsăudeni și a Sfântului Ierarh Pahomie de la Gledin. Lumina becului era destul de puternică pe chipurile lor, care erau brăzdate de câteva tatuaje. Și-au scos fiecare cărticica și au mers în față la icoana Maicii Domnului și au început să-și citească acatistul. Era o imagine….
Să vezi chipurile acelea brazdate de tatuaje, smerite, înlăcrimați, cum se rugau Maicii Domnului. Nu am făcut zgomot, că să nu le distrag atenția până ce au terminat de citit. Apoi am ieșit din Altar, ei când m-au văzut, au venit spre mine, au plecat capetele să-i binecuvântez! Am întrat în discuție și i-am întrebat de unde sunt, cum de au trecut pe la noi, prin munți. Mi-au zis că sunt din București și sunt în drum spre Sibiu și au văzut indicatorul și au întrat. I-am întrebat ce „au pățit” la față. Băiatul mi-a arătat că a încercat să-și scoată tatuajele dar nu reușește și că acum le pare foarte rău de aceste tatuaje, doar că acum, pentru ei nu mai sunt semne de laudă,ci le poartă ca semne ale păcatelor, întunericului și al neștiinței în care au fost.
Mi-au povestit cât de frumos i-au crescut bunicii și cât de tare s-au rătăcit după aceea. Au fost într-o trupa, care i-au dus spre lucruri grele și rele, dar că acum sunt bine, au duhovnic, și nunta programată în toamnă. M-au rugat să-i pomenim la rugăciune că nu cumva să cadă în întunericul din care au ieșit!
Pe fețele lor brazdate de culorile diferite ale tatuajelor, se vedea liniștea și bucuria Învierii! Erau mai luminați la față ca mulți dintre noi!
Arhim. Ioan DANCI
