Sfinții Părinți nu ne cheamă să ne raportam la boală în mod pasiv.Nevoința răbdării fără cârtire a unor suferințe gre¬le nu le stă în putere tuturor oamenilor. Chiar și pentru cei profund credincioși este mai înțelept totuși să se trateze, să nu respingă cu mândrie tratamentul pentru o anumită boală, ispitindu-L pe Dumnezeu și cerând de la El săvârșirea unei minuni.
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Putem și să nu ne tratăm, așteptând vinde-carea de la Dumnezeu, însă aceasta este o mare îndrăzneală. Putem să nu ne tratăm, ca să ne exersăm în răb¬dare, în încredințarea în voia lui Dumnezeu, în¬să acesta este un lucru foarte înalt, și atunci fie¬care «oh!» ni se va socoti întru păcat.”
După părerea Sfântului Nectarie din Eghina, să¬nătatea stă la baza ascezei corecte. Iată ce-i spune uneii fice duhovnicești: „M-a amărât boala ta. Ai răcit din pricina umezelii din chilia ta. Nu trebuie să mai îngheți, să-ți mai pui în primejdie viața. Boala trupească împiedică creșterea du¬hovnicească a celor ce n-au ajuns la desăvârși¬re. Aveți nevoie de sănătate pentru lucrarea du-hovnicească.”
Biserica fiind o mamă iubitoare de fii, propune celor sufe¬rinzi și stăpâniți de diferite boli, mijloace duhovnicești de tratament, dar asta nu înseamnă că trebuie să excludem metodelor medicale tradiționale. Printre mijloace duhovnicești propuse de Biserică, se află în primul rând credința și pocăința, apoi Tainele bisericești, slujbele, obiectele sfințite și rugăciunea. Însă o însemnătate mare în lucrarea vindecării omului de boli trupește o are și Taina Împărtășanii, pe care nu trebuie să o neglijăm.
Sursa: Cuvântul Ortodox
