Biserica are câţiva „duşmani”. Cel mai rău şi cel mai periculos este secularizarea, care perverteşte esenţa Bisericii. Desigur, Biserica însăşi nu se află în nici un pericol real, pentru că este binecuvântatul Trup al lui Hristos, dar pericolul există pentru membrii Bisericii.
Ca să fim exacţi, vom spune că secularismul, care constă în falsificarea căii vieţii şi a credinţei adevărate, se înrudeşte cu patimile şi, în mod firesc, stă ascuns în Biserică de la începuturile existenţei sale. În rai, Adam a încercat să înterpreteze cu mintea sa poruncile lui Dumnezeu. Chiar şi după Pogorârea Duhului Sfânt, au existat cazuri în care s-a vădit modul omenesc de gândire şi de viaţă al unor creştini. Gnosticii şi alţii reprezintă dovezile evidente ale acestei căi. Dar secularismul a început mai cu seamă după încetarea persecuţiilor. În timpul persecuţiilor, creştinii credeau şi trăiau cu adevărat.
Când creştinismul a devenit religie oficială de stat a început falsificarea credinţei şi a vieţii creştine. Anahoretismul şi mai târziu monahismul s-au dezvoltat ca o reacţie la această secularizare. Aşa cum arată Sfintele Scripturi, mai ales Epistolele Sfinţilor Apostoli, în Biserica primară toţi creştinii trăiau monahal. Secularismul a fost o urmare a faptului că oamenii au fost atraşi la creştinism din oportunism. Monahismul a venit ca o reacţie la această atitudine. Monahismul nu este ceva străin de Biserică, ci mai degrabă trăieşte potrivit Evangheliei, pe care unii creştini vroiau să o trăiască desăvârşit şi astfel au ales această cale de viaţă. Se poate argumenta că până şi cel mai excentric monah este o reacţie sănătoasă la duhul secular care îi imbolnăveşte pe creştinii epocii noastre.
Secularismul este cel mai grav pericol în Biserică, el falsifică duhul adevărat şi atmosfera adevărată. Biserica este podoaba lumii, mila lui Dumnezeu faţă de omenire. Când, totuşi, această podoabă a lumii este pătrunsă de aşa-numitul duh secular, când creştinii, membrii Bisericii, în loc să aparţină acestei podoabe, în loc să devină lumina lumii, sunt inspiraţi de lume în sensul patimilor şi devin lume, atunci experimentează secularismul. Acest secularism nu conduce la îndumnezeire. Biserica ar trebui să pătrundă întreaga lume şi să o transforme, mai degrabă decât ca lumea să pătrundă în Biserică şi să o secularizeze.
O biserică secularizata este complet neputincioasă în faţa necazurilor oamenilor şi slabă în încercarea de a transforma lumea în ceva duhovniceşte. Iar creştinii secularizaţi sunt eşuaţi la toate nivelurile.
Mitropolitul Heroteos Vlachos
Secularismul, un cal troian în Biserică
Editura Egumeniţa, Galaţi, 2004
