Ne spune Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi că pentru creştini virtutea cea mai folositoare este smerenia. Mai pe înţelesul tuturor, smerenia înseamnă să fii supus celor mai mari, să accepţi tot ce ţi se întâmplă şi să nu ripostezi cu înverşunare atunci când eşti atacat, atât cu vorba, cât şi cu fapta. Pentru omul modern, dar şi pentru cel iubitor de sine, aceste lucruri sunt inacceptabile.
Sfântul Teofan Zăvorâtul spune: „Nici un sfânt nu avea să ajungă sfânt, dacă nu avea smerenie.” Prin urmare, toţi credincioşii care doresc să moştenească Împărăţia Cerurilor, trebuie să fie smeriţi, adică supuşi cuvântului lui Dumnezeu şi întâmplărilor cotodiene. Dar cu toate se cuvine a avea şi o dreaptă judecată şi să ştim că nu toată supunerea şi plecarea capului înseamnă şi smerenie. Sau cum spunea evreul romanizat, trecut la Ortodoxie, părintele Nicolai Steinhardt: „Dumnezeu ne-a cerut să fim smeriţi, dar nu proşti”. Iar protivnicii Ortodoxiei şi duşmanii Bisericii noastre strămoşeşti, ne vor pe noi creştinii să fim proşti, sau poate ne cred deja că suntem. Dar atunci când încercăm să luăm o poziţie fermă împotriva atacurilor lor, ne spun cu aere pedagogice şi cu „glasuri duhovniceşti” că trebuie să fim smeriţi, deoarece aşa îi stă bine unui credincios, zic ei. „Smeriţi da, dar proşti nu”.
Ascultând nu demult un interviu de-a părintelui Constantin Necula, un mare apologet în viață, care la nici 50 de ani, are peste 60 de cărți scrise, am reținut din cele pe care le spunea, nişte cuvinte de luat aminte nu doar de cei din mediul eclesiastic, ci de toți credincioșii de bună seamă. Iată ce spunea cunoscutul părinte academician: ,,E timpul ca Biserica să nu mai tacă în faţa celor care practică lichelismul, căci biserica nu e tomberon de gunoi unde pot fi aruncate reziduurile minţilor perimate. Şi, totodată, Biserica trebuie să nu mai fie un sac de box în care să lovească orice mitocan şi individ fără scrupule”. Or, acest îndemn trebuie de luat în considerare de toţi credincioşii, mai cu seamă în aceste vremuri de restrişte, când pentru orice nimic biserica este învinuită şi de aproape oricine este ponegrită.
De aceea un creştin trebuie să ia ATITUDINE de apărare a credinţei, a bisericii şi a lucrurilor sfinte, atunci când acestea sunt atăcate şi pângărite. Dar desigur, această atitudine se cuvine de luat cu multă înțelepciune duhovnicească şi în duhul dragostei creştine.
Prot. Ştefan RÎMBU
