Libertatea este ieșirea omului către infinit. Biserica este locul libertății și Hristos este eliberatorul oamenilor. Când omul pierde această perspectivă pe care o oferă Biserica în care se cultivă și se desăvârșește libertatea, omul rămâne rob sieși, rob patimilor. Deci, îmbrățișarea Bisericii este cea care poate să dea și să mențină libertatea oamenilor.
Fără această libertate, omul cade în cea mai dură robie care este robia de sine însuși. Omul nu este liber de la început. Sfântul Apostol Pavel nu spune „sunteți liberi”, ci „ați fost chemați la libertate”. Adică v-a chemat Dumnezeu la libertate. Această libertate se găsește în Dumnezeul-om Hristos, care deschide omenirea în nemărginitul dumnezeirii și-l face pe om dumnezeu-om după har. Îl face pe om cu adevărat liber prin comuniunea cu Persoana absolut liberă.
Această libertate învinge până și moartea. Prin moartea lui Hristos calcă pe moarte și omul și devine cu adevărat liber și nu doar cu numele. Libertatea așa cum o înțelege astăzi omul este o formă de robie din ce în ce mai rea, relativ la robia pe care omul a avut-o de la începutul situației sale.
Georgios Mantzaridis,
Sursa: Urcuș spre înviere
