Slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului, făcătoarei de minuni de la Hîrbovăț
2026-01-28 13:10:10 | Vizualizări 64
Miercuri, 28 ianuarie, 2026, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat slujba acatistului Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, la Catedrala Episcopală ,,Sf. Bn. Knz. Alexandru Nevski” din Municipiul Ungheni. La serviciul divin, alături de Înaltpreasfinția Sa, au luat parte prot. Vadim COROSTINCHI, Secretarul Eparhial și slujitori Catedralei Episcopale, dar și credincioșii, care […]
Inima din care lipseşte Dumnezeu este de piatră, nu are simţăminte sănătoase și este nesimţitoare
2026-01-28 05:05:17 | Vizualizări 330
Curăţindu-se de patimi prin Harul Duhului Sfânt, omul simte şi înţelege ce înseamnă să iubeşt și să te sfinţeşti. Domnul a spus că cei curaţi sunt binecuvântaţi si numai aceştia vor vedea fața lui Dumnezeu. Spune Sfântul Iustin Popovici că pentru credinţa şi pentru dragostea pe care omul o arată față de Hristos, Dumnezeu îi dăruieşte […]
Sfântului Cuvios Pavel Tebeul, pustnic din Egipt, întemeietorul vieţii sihăstreşti
2026-01-28 04:45:48 | Vizualizări 441
Sfântul Cuvios Pavel Tebeul s-a născut în Tebaida (Egipt). Părinții lui au fost creștini cu o situație materială bună. Pavel a fost crescut în frica lui Dumnezeu, primind și o educație profană aleasă. La vârsta de 15 ani a rămas orfan. În acel timp, împăratul Deciu (249-251) a început persecuția împotriva creștinilor. Pavel a început […]
Smerenia desăvârșită ce la dus la sfințenie pe Cuviosului Ioan Colibașu
2026-01-28 04:38:03 | Vizualizări 342
În vremea împărăției dreptcredinciosului împărat Leon cel Mare (457-474), era în Constantinopol un om cu dregătoria de stratilat (general), bogat și cinstit, anume Eutropiu, având de soție pe Teodora. Acela avea trei fii, dintre care pe doi i-a pus în slujba împărătească și cinstite dregătorii le-a mijlocit, iar pe al treilea, cel mai mic, anume […]
Activitatea arhierească a ÎPS Arhiepiscop PETRU la Centrul Eparhial din mun. Ungheni din 27.01.2026
2026-01-27 14:04:41 | Vizualizări 68
Marți, 27 ianuarie, 2026, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni. Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări. Printre cei prezenți menționăm Prot. Serghei SLĂNINĂ, Protopopul bisericilor din Raionul Hîncești, dar și ca paroh al bisericii „Sfinții Arhangheli […]
Mesajul de felicitare al ÎPS Arhiepiscop PETRU, adresat ÎPS IOAN, Arhiepiscop de Soroca și Drochia, cu ocazia zilei de naștere
2026-01-27 10:30:34 | Vizualizări 66
Înaltpreasfinția Voastră, Înaltpreasfinţite Arhiepiscop IOAN, Cu prilejul zilei de naștere, pe care o celebrați astăzi, dorim a Vă adresa alese cuvinte de felicitare și urări de bine. La acest popas aniversar, când împliniți 47 de ani, Vă dorim ca Dumnezeu să Vă dăruiască ani binecuvântați de mâna Sa Proniatoare, întărindu-Vă sufletește în toată lucrarea cea […]
Sfinții Cuvioși Mucenici uciși în mănăstirile din Sinai și Rait
2026-01-27 10:14:45 | Vizualizări 55
Sfârşitul mucenicesc al celor 38 de sihaştri în Sinai, istorisit de monahul Amonie, a fost în anul 288, în timpul împăratului Diocleţian. Peşterile acestor cuvioşi sihaştri aflate în Muntele Sinai, au fost deseori jefuite de triburile arabe de beduini şi barbarii din Egipt, la fel cum s-a întâmplat şi cu mănăstirile din acea zonă. În […]
Sfânta Nina, cea întocmai cu Apostolii şi luminătoarea Georgiei
2026-01-27 10:05:52 | Vizualizări 63
Sfânta Nina, luminătoarea Georgiei „cea asemeni cu Apostolii”, se pare că era înrudită cu Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință. Ea s-a născut la sfârșitul secolului al treilea în Capadocia și provenea dintr-o familie aristocrată. Tatăl ei, Zabulon, era un renumit comandant la curtea imperială din Roma. Mama ei, Suzana, era sora patriarhului Iuvenalie din Ierusalim. […]
Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere
2026-01-27 05:15:56 | Vizualizări 891
Blestemul când vine de la omul care are dreptate are mare putere! Ferește-te! Este pedepsit numai acela care primește blestemul sau și acela ce îl spune? Cel ce primește blestemul se chinuiește în viața aceasta. Iar cel ce a blestemat se chinuiește și în viața aceasta și se va chinui și în cealaltă, pentru că […]
ÎPS Arhiepiscop PETRU, dimpreună cu mulți pelerini au vizitat de mai multe ori sicomorul în care s-a urcat Zaheu
2026-01-25 10:31:31 | Vizualizări 418
Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, ori de câte ori a mers în pelerinaj în Țara Sfântă, însoțit de slujitori, monahi și credincioși, pe lângă multele locuri sfinte pe care le-a vizitat și unde s-a închinat, a fost și copacul, după unele texte „sicomor”, după alte texte „un dud”, în care s-a urcat cel mai cunoscut om din […]




