De multe ori oamenii și mai ales tinerii, îşi distrug prezentul prin viitor, adică trăiesc tânjind după un viitor iluzoriu, făcându-și fel de fel de planuri și proiecte. Prin urmare, nu se lasă pe ei să trăiască deplin în prezent. Se gândesc c-ar vrea să aibă aia şi aia, ar vrea să realizeze nu-ştiu-ce lucruri, şi-şi doresc altceva decât ceea ce au, nu se angajează la ceea ce au în viaţă, dorindu-şi altceva.
Atunci e important să faci tu ce ţine de porţiunea ta de viaţă: eşti elev – fă-ţi treaba de elev; eşti student – fă-ţi treaba de student. Fă ceea ce ţine de condiţia ta, nu te gândi ce-o să faci peste un an-doi, zece ani. Fă ce trebuie să faci în prezent şi viitorul e treaba lui Dumnezeu. Noi însă trebuie să ne pregătim.
Cum povestea Părintele Teofil că i-a spus Părintele Serafim Popescu, duhovnicul său. Părintele Teofil, fiind orb, când a mers la mănăstire, proaspăt absolvent, se gândea el cu ce va putea vreodată să-i ajute pe alţii. Pentru că se vedea-n condiţia în care el trebuia să fie ajutat de alţii. Şi i-a spus Părintele Serafim: „Lasă, nu te mai gândi tu la asta. Tu să te pregăteşti, ca atunci când va avea Dumnezeu nevoie de tine, tu să fii pregătit”. Şi Părintele Teofil s-a pregătit o viaţă întreagă, adică a avut o viaţă întreagă de acumulare – nu materială, ci culturală şi intelectuală şi duhovnicească. Cel mai mult duhovnicească. De ce? Ca să le fie altora de folos! El, din starea lui, şi-a dat seama ce mare şansă este aceea să poţi fi cuiva de folos. Pentru că, aşa cum ziceam, el îşi punea problema: „Voi putea vreodată să fiu de folos?”.
Toată viaţa Părintele Teofil s-a depăşit pe sine însuşi pe toate planurile, pentru a se pune în slujba celorlalţi. El, om în vârstă, se străduia, ca să fie lucrător bucuriei, cum se numea pe sine. Căci zicea: „Fiecare trebuie să fim lucrătorul bucuriei celor din jurul nostru”. Tot timpul se gândea să se depăşească pe sine, ca să aibă ce să ofere.
Să ştiţi că neîmplinirea noastră duhovnicească sau profesională este un mare păcat, pentru că nu ne aducem aportul nostru în lume, nu suntem celorlalţi de folos. Şi fiindu-le de folos, în acea măsură ne împlinim şi noi duhovniceşte şi rodim talantul pe care ni l-a dat Dumnezeu. Căci foarte mulți tineri, dar nu numai, din cauza că pierd timpul, în loc să se roage sau să înveţe sau să lucreze, din cauza că au ales să se distrezi, să consume timpul în mod păcătos și irațional, să-l irosească în plăceri, nu aduc nici un fel de rod, nici social, nici spiritual. Nu își înmulțesc talanții primiți. Și prin urmare nu aduc nici o bucurie și nu lucrează spre binele celor din jur.
Ierom. Pantelimon Şuşnea