După o cercetare atentă asupra gravei probleme a despărțirii și distrugerii familiei, ajungeți la concluzia că rădăcina acestui cataclism social stă într-o concepție greșită și gravă, care este foarte comună în societatea noastră. Din păcate, în societatea modernă nu suntem învățați să avem relația corectă cu aproapele nostru. Am fost convins de acest lucru observând copii de diferite vârste, când am avut un contact strâns cu instituțiile de învățământ.
Încă din copilărie ni se spune despre importanța frecvenței regulate a școlii, suntem învățați că este necesar să dobândim diverse cunoștințe, ei încearcă să ne facă să creștem oameni buni, ni se învață bunele maniere și vorbirea corectă. Bunicile noastre au învățat același lucru: „Fii politicos, comportă-te cu demnitate, învață să spui doar cuvinte bune”. Toate acestea sunt necesare, desigur. Cu toate acestea, am ratat ceva foarte important. Comunicarea nu este doar un comportament politicos și o vorbire frumoasă. Comunicarea este și capacitatea de a asculta o altă persoană. Practic nimeni nu ne învață asta.
În timp ce în Ortodoxie și în cultura noastră, o mare importanță este acordată acestui lucru. Dacă ne întoarcem la creațiile ascetice ale Părinților Bisericii antici și moderni și chiar ai filosofilor greci antici, putem vedea că aceștia acordă multă atenție acestui subiect. De exemplu, Sfântul Nicodim de la Tismana, un călugăr, un ascet care s-a nevoit în Athos în secolul al XVIII-lea, în întâlnirile cu duhovnicul său, l-a sfătuit cum să asculte pe cei care au venit la el. Cum poate să stea pe un scaun, cum să privească o persoană care mărturisește, cum să întâlnească o persoană care a venit la spovedanie. I-am spus chiar că ar trebui să-și urmărească expresiile faciale. Sfântul Nicodim l-a sfătuit pe ucenicul duhovnic să-i monitorizeze mișcările, cum să respire în timp ce asculta mărturisirea.
Din păcate în epoca noastră s-a pierdut deja această practică. Suntem instruiți doar să vorbim. Arta ascultării ne este necunoscută. Cu bune intenții, părinții, soții sau soțiile își aduc copiii sau soții cu care au o relație dificilă de a vorbi cu noi. De îndată ce încep un dialog, problema lor devine imediat evidentă: nu ascultă de cealaltă persoană.
Cineva ar putea susține că da, din păcate, aceasta este o realitate tristă, dar ce poți face! Și mă voi referi la experiența mea personală de comunicare cu cuplurile căsătorite. Deci, 90% din căsătorii se despart nu din cauza relației extraconjugale a unuia dintre soți. Trădarea unuia dintre soți este deja o consecință. Prima crăpătură apare datorită faptului că un soț sau soție – în mod justificat sau nu – se închide în sine. Am fost convinși de acest lucru de mulți ani de experiență în comunicarea cu cuplurile căsătorite. Soțul se străduiește să câștige bani, dezinteresat și demn lucrând de dimineață până seara, uneori în două locuri de muncă, pentru a îndeplini cerințele vieții moderne. Soția face la fel. Și care este rezultatul? Amândoi vin acasă seara atât de obosiți și devastați încât nici măcar nu pot comunica între ei și, din păcate, își aruncă toată această oboseală psihosomatică. Și dacă au copii, cred că este suficient ca ei să fie doar un „tată bun” sau „o mamă bună”.
În cazul dat, părinții, soțul și soția, din punct de vedere social, fac oarecum tot ce este necesar pentru copiii lor și pentru casa lor. Încearcă să se asigure că nu au nevoie de nimic. Pentru a nu se simți lipsiți de ceva. Dar experiența arată că cel mai important lucru de care au nevoie copiii noștri este armonia în familie și de foarte multe ori este absentă în familii. Ca părinți, știți foarte bine că copiii au sentimente foarte subtile, care sunt foarte greu de înșelat. Putem evita să înjurăm în fața lor și să nu le spunem nimic despre tensiunile între noi. Cu toate acestea, copilul într-un mod necunoscut pentru noi înțelege ce se întâmplă. Chiar și bebelușii. De aceea îi sfătuiesc pe mamele care vin să se spovedească cu bebelușii, să îi lase cu cineva din rudele lor, deoarece am observat că atunci când mamele se mărturisesc, bebelușii lor participă la ceea ce spune mama.
Un copil sau un bebeluș, care credem că nu poate înțelege nimic, dar atunci când mama care îl ține în brațe spune ceva trist sau plânge sau este foarte îngrijorată, copilul, văzând-o agitată, începe să-și facă griji. Prin urmare, le spun mamelor: „Nu veniți cu copilul dumneavoastră la spovedanie!” „Dar este încă un bebeluș, încă nu înțelege nimic”, mi-au obiectat. Înțelege! Cu mult înainte de naștere, el înțelege deja totul. Astăzi știința a dovedit acest lucru și există deja o „psihologie fetală”. Adică, chiar și embrionul percepe stimuli și diverse emoții negative care se formează în jurul său.
Așadar, să nu fim naivi, crezând că copiii noștri nu înțeleg nimic. Înțeleg! Sunt foarte sensibili. Și ne este greu să ne ascundem de ei. De aceea, cu răbdare și cu rugăciune trebuie să trecem prin toate ispitele vieții.
Mitropolitul Atanasie de Limassol
