Ați auzit, frați iubiți, că va veni ziua și ceasul, când va lăsa omul pe toate și pe toți și se va duce singur singurel, gol, fără de ajutorare, fără de ocrotire, fără de însoțire, negătit, fără de îndrăzneală, în ziua în care nu nădăjduiește și în ceasul în care nu știe, când se desfată, când agonisește, când benchetuiește, când nu se îngrijește. O noapte adancă, întunecoasă și dureroasă, și se duce ca un osândit unde toata firea oamenilor care au primit Sfântul Botez se duce. Mare va fi atunci starea și mare frica și cutremurul; mare taina, mare înconjurarea; mare trecerea trupului către lumea de acolo, când se duce către veacul cel nemărginit, de unde nimeni nu s-a mai întors.
Cumplită este trecerea, dar toți printr-însa vom trece. Strâmtă și necăjită este calea, dar toți printr-însa vom călători. Amar și greu este paharul, dar toți pe dânsul îl vom bea. Groaznice și înfricoșate sunt acelea pe care atunci sufletul le pătimește, dar nici unul dintre noi pe acestea nu le știe, fraților iubiți. Nu mai vedem nimic din viața aceasta. Numai ce am trimis înainte, acelea mă va și întâmpina. Numai de am miluit pe cineva, în ceasul acela voi fi și eu milui.
Cuviosul Efrem Sirul
