Fericirea rezidă în frica de Dumnezeu Sfântul Serafim a avut darul unei înțelegeri profunde a sorții societății ruse contemporane lui. Vorbea cu o tristețe mare despre înşelările şi viciile acestei societăți, menționând ca motiv principal răcirea de pretutindeni a credinţei şi uitarea scopului principal al vieții creştine: dobândirea Sfântului Duh. Iată gândurile sale cu privire la aceasta, în conversația istorică avută cu Motovilov: „Din pricina răcirii noastre aproape totale față de sfânta credință în Domnul nostru Iisus Hristos, a lipsei de atenție față de lucrarea proniei Sale şi a lipsei de comuniune a omului cu Dumnezeu, am degradat atât de mult, încât putem susține negreşit că ne-am îndepărtat aproape cu totul de o viață autentic creştină. De aceea acum ni se par stranii cuvintele Sfintei Scripturi, când Duhul lui Dumnezeu a spus prin gura lui Moise: „Şi L-a văzut Adam pe Domnul mergând prin rai” (Facerea 3, 8).
Această necredinţă a rezultat din cauza faptului că ne-am îndepărtat de profunzimea tainică a creştinismului primar şi, sub pretextul iluminării, am ajuns într-un asemenea întuneric al necunoştinţei, încât ni se pare de neconceput faptul pe care cei din vechime îl înțelegeau cu claritate; lor nu li se părea straniu conceptul de vedere a lui Dumnezeu. Oamenii aceia nu L-au inventat pe Dumnezeu şi harul Sfântului Său Duh, nici în stări de visare, nici în tulburări ale imaginației, ci L-au văzut în realitate.
Am devenit mult prea neatenţi la lucrarea propriei mântuiri, de unde şi rezultă neînţelegerea multor altor cuvinte ale Sfintei Scripturi, în sensul în care ar trebui. Toate acestea sunt urmările faptului că nu căutăm harul lui Dumnezeu, că nu li permitem, din pricina mândriei minții noastre, să sălăşluiască în sufletele noastre. Or, nu facem aceasta fiindcă nu avem luminarea adevărată de la Domnul, pe care El o trimite în inimile oamenilor care flămânzesc şi însetează cu toată inima lor după adevărul lui Dumnezeu.
Rugăciunea, postul, privegherile şi toate celelalte nevoințe creştine, deşi foarte bune în sine, nu reprezintă nicidecum scopul vieții noastre creştine; ele nu sunt decât mijloace vitale pentru a atinge acest scop. Căci adevăratul scop al vieții creştine este dobândirea Duhului Sfânt.
Luați seama: numai faptele bune făcute în numele lui Hristos ne aduc roadele Sfântului Duh. Alte fapte, dacă nu sunt săvârşite în numele Lui, deşi sunt bune, nu vor putea să ne aducă răsplata în viața veacului viitor, nici să atragă harul lui Dumnezeu în viața de acum. De aceea, Domnul Iisus Hristos a spus: „Cel ce nu adună cu Mine risipeşte (Matei 12, 30)”.
Cuviosul Serafim de la Sarov
