Alegerea și numirea noului Protopop al Bisericilor din Raionul Nisporeni

Marți, 2 iulie, 2024, în a doua parte a zilei, s-a desfășurat Adunarea Ordinară a preoților din cadrul Protopopiatului Nisporeni, ce s-a desfășurat în Catedrala Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi” din mun. Ungheni.

În cadrul acestei adunări, preoții Protopopiatului Nisporeni a fost ales noul Protopop al bisericilor din Raionul Nisporeni, ca urmare a cererii de eliberare din această funcție, înaintată de actualul Protopop, Prot. Vitalie COZARI, parohul bisericii „Sf. M. Mc. Gheorghe”, din s. Milești, rn. Nisporeni.

Noul Protopop al Bisericilor din Raionul Nisporeni, Protoiereul Dumitru RANGA, parohul bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Mărinici, rn. Nisporeni.

În acest context, Ierarhul i-a semnat și înmânat Decretul de eliberare din funcția de Protopop, prot. Vitalie COZARI.

Apoi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, i-a înmânat Decretul de numire în funcția de Protopop al circumscripției Nisporeni, prot. Dumitru RANGA.

Inițial, Chiriarhul a adresat prot. Vitalie COZARI, cuvinte de mulțumire și de recunoștință pentru toată implicare exemplară în desfășurarea tuturor activităților din cuprinsul Protopopiatului Nisporeni și la nivel Eparhial în toți cei 16 ani în care a deținut funcția de protopop. De asemenea, Ierarhul a remarcat și scos în evidență faptul că prot. Vitalie și-a îndeplinit cu sârguință și dragoste toate ascultările ce i-au fost încredințate în această perioadă.

După aceasta, Înaltpreasfinția Sa i-a adresat părintește noului Protopop, prot. Dumitru RANGA, cuvinte de îmbărbătare duhovnicească, dar și sfaturi și învățături sfinte, ce-i vor fi de ajutor în această ascultare și funcție de Protopop al Bisericilor din Raionul Nisporeni.