Se spune că albina, atunci când înțeapă pe cineva cu acul, moare ea însăși. La fel pătimește și creștinul când îl nedreptățește și îl asuprește într-un fel oarecare pe aproapele său. Nu poate să-l nedreptățească pe aproapele său fără să se nedreptățească pe sine încă și mai mult, și mai grav. Cu cât îl nedreptățește mai mult pe aproapele său, cu atât mai mult se nedreptățește pe sine; cu cât îl rănește mai mult pe aproapele său, cu atât mai mult se rănește pe sine. Dar totodată, nedreptățind pe aproapele său, cu ofensa lui este atins Însușii Dumnezeu, căci încălcă porunca lui Dumnezeu, care cere să nu nedreptățești pe nimeni, ci să faci bine tuturor: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți” (Matei 22, 39).
Un asemenea om se nedreptățește mai mult pe sine însușii decât pe celălalt. De ce? Pentru că pe celălalt îl nedreptățește în trup, iar pe sine însuși – în suflet; celuilalt îi vatămă și îi stârnește trupul, iar sieși – sufletul. Pe cât sufletul este mai presus și mai de preț decât trupul, pe atât ofensa, rana și întărâtarea lui este mai mare decât cea trupească. Căci, prin fiecare păcat pe care îl săvârșește, omul își vatămă și își înrăiește sufletul. A păcătuit împotriva aproapelui său și primește rana în propriul său suflet. Prin păcatul lui, se înțeapă ca și cu acul de albină.
Satana, ca duh urâtor de oameni, pururea caută și se sârguiește să-l ducă pe om în păcat. Păcătuind, omul se lasă călcat în picioare de diavol. Îl prigonești oare pe om? Deja te prigonește diavolul. Răpești oare bunul semenului tău? Diavolul deja ți-a răpit bunul sufletului tău. Îl ispitești și îl înșeli pe om? Deja te-a ademenit și te-a înșelat diavolul. Îl clevetești pe om? Deja te-ai supus clevetirii diavolești. Îl hulești și îl ocărăști pe om? Deja te-ai supus batjocurii diavolului. Îl lovești și îl rănești pe om? De pe acum diavolul vatămă sufletul tău. Îți bați joc și îl nesocotești pe om? De pe acum îți bate joc de tine diavolul. Îl disprețuiești și îl umilești pe om?Ești deja umilit și batjocorit și tu de deavol.
Astfel, fiecare om care păcătuiește se chinuiește pe sine însușii, însușii păcatul lui este un chin pentru el.
Îl nedreptățești pe altul – tu însuți vei fi nedreptățit; rănești – și tu vei fi rănit; asuprești – și tu vei pătimi răul; lovești – și tu vei fi lovit; ucizi – și tu vei fi ucis; îl lipsești pe aproapele tău de ceva – și tu vei fi lipsit; clevetești – și tu vei fi clevetit; osândești – și tu vei fi osândit; hulești – și tu vei fi hulit; ocărăști – și tu vei fi ocărât; ispitești – și tu vei fi ispitit; îți bați joc – și tu vei fi batjocorit.
Într-un cuvânt, dacă aproapelui tău îi faci rău, încă mai mult rău îți faci ție însuți; căci vremelnic faci rău trupului aproapelui, iar sufletului tău îi faci rău pentru vecie. Astfel, păcătosul își umple cu prisosință măsura cu care măsoară aproapelui său. Pentru aceasta, Duhul Sfânt ne grăiește prin prorocul:
„Veniți, fiilor, ascultați-mă pe mine, frica Domnului vă voi învăța pe voi. Cine este omul cel ce voiește viața, care iubește să vadă zile bune? Oprește-ți limba de la rău și buzele tale să nu grăiască vicleșug. Ferește-te de rău și fă bine,caută pacea și o urmează pe ea. Ochii Domnului spre cei drepți și urechile Lui spre rugăciunea lor. Iar fața Domnului spre cei ce fac rele, ca să piară de pe pământ pomenirea lor” (Psalm 33, 12-17)”.
Sfântul Ierarh Tihon de Zadonsk
Comoara din lume adunată
