Iubiți credincioși,
De ceva vreme, aproape toată lumea se plânge că nu au timp, și prin urmare se plâng că sunt foarte agitați. De fapt, nu trebuie să se destăinuii cineva de acest fenomen, că și singuri îți dai seama care om e agitat, și care om e neagitat. Și nu greșim dacă spunem că atât credincioși, cât și necredincioși se plâng că sunt agitați. Necredincioșii sunt afectați de agitație, deoarece nu prea au timp să petreacă în familie sau să facă hobby-ul preferat. Credincioșii se plâng că agitația nu le permite să se concentreze și le perturbă viața spirituală.
Agitația apare în urma alergării neîncetată după multe lucruri și griji omenești. Și adesea în mintea omului există o imagine a unui sau mai mulți dușmani exteriori, care îi provoacă nedorita agitație. În această imagine, nu numai graba și lipsa adunării se îmbină, ci și toate responsabilitățile noastre familiale și civice, prietenii, munca, hobby-urile și alte lucruri lumești. Dar pricina agitației de cele mai multe ori se află în interiorul nostru și nu în exterior. De aceea și lupta care o ducem cu pretinsele pricini exterioare ale agitației, nu aduc izbândă, deoarece este o luptă falsă. Și ca să înțelegem mai bine ce zic, voi relata următoarea întâmplare reală.
Un creștin, în una din zilele de primire de la Centrul Eparhial din mun. Ungheni, venind în audiență, mi-a spus că într-o zi oarecare, obosit să comunice cu colegii de muncă și istovit de ce mai făcea el pe acolo, a decis să iasă la o plimbare în parc, pentru a „face o pauză și a se liniști un pic”. De îndată ce a intrat pe poarta parcului, îmi spune acel creștin, mi-am amintit că trebuie să sun pe unul și pe altul. Am sunat. Apoi vântul a dus mirosul de cafea din tarabele din apropiere. M-am dus și am cumpărat o cafea. Sorbind cafeaua au început să apară gândurile despre viitorul raport anual către conducere (șefi). Apoi, mintea a trecut la două articole neterminate care trebuiau finalizate astăzi. Pe parcurs, în minte i-a apărut o fostă discuție cu soția, care insista să întâlnească Anul Nou cu părinții ei, în timp ce el nu a vrut deloc să sărbătorească. Între timp și-a adus aminte că trebuie să cumpere ceva pentru casă. Scotocind în buzunare, nu avea suficienți bani. Apoi și-a adus aminte că a promis unei persoane că o sună înapoi. Astfel a trecut o oră alocată de această persoană pentru „odihnă din agitație”. Din păcate, nu s-a putut odihni. De ce? Pentru că agitația, așa cum spusesem mai sus, nu este un fenomen extern, ci unul intern și pornește din interiorul tău.
Așadar, agitația de care ne plângem constant nu este altceva decât o tulburare a minții noastre. Iar Sfântul Ioan Gură de Aur întrebat fiind: Ce este agitația?, răspunde scurt și clar: „Agitația este ocuparea minții cu lucruri deșarte și nefolositoare”.
Cu siguranță că cineva poate spune: dacă un lucru sau altul este zadarnic și duce la agitație, atunci de ce există? Și la această întrebare răspunde tot Sfântul Ioan Gură de Aur, spunând: „Ascultă dragul meu! Nu lucrările lui Dumnezeu sunt deşarte, nu cerul, nu pământul, nu soarele, nu luna, nu stelele sunt lucruri rele și deșarte. Nu trupul și activitatea noastră omenească e rea și deșartă. Pentru că toate acestea sunt bune, lăsate de Dumnezeu. Ci atitudinea noastră față de ele și felul cum le folosim ne duce la deșertăciune și agitația”. Deci lucrurile devin rele și agită, doar când le folosim necugetat.
Dragii mei,
De ce oare strămoșii noștri nu s-au plâns de agitație? Sau cel puțin nu erau așa agitați ca noi. Au lucrat mai puțin decât noi? Aveau mai puține preocupări? Nu. Mereu au muncit din greu și mereu au avut felurite preocupări familiare, agricole și sociale. Au lucrat mai mult și mai greu, căci nu aveau aparataj casnic cum avem noi (mașină de spălat, cuptor cu microunde, mixer de bucătărie, etc.), nu aveau tehnologie agricolă atât de avansată, (felurite mașini, tractoare și combine), dar cu toate acestea nu se agitau așa cum se agită omul contemporan. Și de ce? Pentru că atunci era mai mult creștinism în lume, iar în inima și viața creștinilor era mai multă credință. Se încredeau în voia lui Dumnezeu mai mult. Or, atunci când te încrezi în voia și ajutorul lui Dumnezeu, nu ai cum să fii agitat.
Nu cei dragi, nu dușmanii noștri, nici munca, nici zgomotul orașului nu sunt vina dezordinii noastre interioare și exterioare, ci reținerea sau și mai rău, nevrerea noastră de a lucra serios pentru a ne mântui sufletul, pentru a-i sluji lui Dumnezeu și a aproapelui, și pentru a ne curăți mintea și inima de lucrurile deșarte.
Și dacă agitația de zi cu zi nu ar avea răsfrângere asupra mântuirii, asupra sufletului, nici nu ne-ar preocupa atât de mult acest subiect. Însă omul agitat își încurcă treburile și nu le reușește nu doar pe cele materiale și trupești, ci și pe cele spirituale și duhovnicești. Or, când omul se agită e imposibil să se mai gândească și la mântuirea sufletului. Iar profesorul teolog, Bulgakov, spunea ceva important de luat aminte: „Agitația dezvoltă patimile în om și distruge virtuțile, dacă ele sunt în inima și viața creștinului”. Și el, profesorul Bulgakov, spune cum aminteam mai sus că pricina agitației este în mintea noastră, căci de acolo pornește graba necugetată ce ne duce la pierderea păcii și a liniștei.
Sfântul Teofan Zăvorâtul, dar și mulți sfinți și duhovnici care au trăit în secolele XIX – XX, în condiții apropiate de cele pe care le trăim și noi, spun că secretul unei vieți liniștite și însoțită de pace, stă în măsura curăției vieții spirituale și încrederea totală în voia și ajutorul lui Dumnezeu. De aceea Sfântul Teofan aduce ca exemplu, în această privință, pe călugări, spunând: „Uitați-vă la monahi, oare ei nu lucrează? Ei au program mai încărcat ca al mirenilor. Noaptea priveghează în rugăciune la chiliile lor. Doar puține ore dorm. Participă la slujbele bisericești, au multiple ascultări mănăstirești. Unii au de rezolvat probleme administrative, ieșind în orașe, întâlnindu-se și cu oameni care îi batjocoresc, dar cu toate acestea nu sunt agitați și de cele mai mult ori îi vezi luminați la față și stăpâniți parcă de o bucurie neexplicabilă. Și de ce ei, monahii sunt așa, pe când mirenii foarte agitați? Deoarece monahii se încred în Dumnezeu și în puterea lui de ajutorare. Nu nădăjduiesc în forțele proprii”. Or, majoritatea oamenilor din lume, crezând că sunt cineva, că pot reuși multe, că au fel de fel de capacități și relații, au părerea că vor reuși foarte multe. Și într-un final se conving ei își-și că nu reușesc să facă multe din cele pe care și le-au propus. Deci, nu întâmplător Hristos și spune în evanghelie: „Fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5).
Așadar, se dovedește că în viața celor mai ocupați oameni din lume s-ar putea să nu existe deloc vâlvă și agitație, dar în același timp, se poate întâmpla că persoana care este cea mai liberă de griji și preocupări fizice să își risipească nefolositor timpul și să fie mereu agitată. Deci până la urmă alegerea ține de noi, dacă ne petrecem rațional timpul, nu vom fi agitați. Dacă ne încărcăm cu felurite treburi, de cele mai multe ori nefolositoare și ne încredem doar în capacitățile și posibilitățile noastre, dar nu și în ajutorul lui Dumnezeu, nu vom avea niciodată liniște și pace în inima, viața, familia și societatea noastră și vom fi mereu bulversați și agitați.
Cu grijă și dragoste părintească,
+ PETRU,
Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni
