Marți, 29 august 2023, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.
Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.
Printre cei prezenți în audiență menționăm pe Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Sfintei Mănăstiri „Cuvioasa Parascheva” – Hîncu, care a discutat cu Înaltpreasfinția Sa despre o eventuală slujire arhierească, invitându-l la slujba hramului de pe 27 octombrie, când este sărbătorită Cuvioasa Parascheva.
Totodată, Egumena PARASCHEVA dimpreună cu Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, au discutat câteva aspecte legate de desfășurarea Întâlnirii Tinerilor Ortodocși din Episcopia de Ungheni și Nisporeni, care va avea loc pe 2 septembrie, curent, la Mănăstirea Hîncu.
De asemenea, în audiență a fost și alți slujitori, care au discutat cu Ierarhul diverse întrebări ce țin de activitatea administrativă și duhovnicească a parohiei lor.