
Marți, 20 mai, 2025, s-a desfășurat Adunarea Ordinară a preoților din cadrul Protopopiatului Ungheni.
Adunarea a avut loc sala trapezei „Sf. Ierarh Ioan cel Milostiv”, de pe teritoriul Catedralei Episcopală „Sf. Bn. Kz. Alexandru Nevschi” din mun. Ungheni.
Ședința respectivei adunări a fost prezidată de către Prot. Bartolomeu TURTUREANU, Protopopul Circumscripției Ungheni și parohul bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din s. Sculeni, rn. Ungheni.
În timpul Adunării au fost discutate mai multe aspecte ce țin de activitatea socială și viața duhovnicească a parohiilor din cuprinsul Protopopiatului, dar și despre activitățile ce vor fi înfăptuite în cuprinsul Eparhiei.
În cadrul adunării a fost prezent și Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU, care a răspuns la întrebările parvenite din partea unor slujitori, după care Ierarhul a îndemnat preoţii să facă catihizare mai intens în parohiile lor cu enoriaşii, pentru ai întări în dreapta credință.
Menționăm că în cadrul respectivei adunări, prot. Grigore CURAC, parohul bisericii „Acoperământul Maicii Domnului”, a prezentat un referat pe tema „Cum sărbătoresc preotul și creștinul Sfânta Duminică”.