Deşi s-ar părea că praznicul Adormirii Maicii Domnului ne întristează şi ne umple de lacrimi, pentru că ne întâlnim cu moartea, totuşi Sfânta Biserică este îmbrăcată în această zi în haine de sărbătoare, se bucură şi se veseleşte, chemându-ne să ne bucurăm şi să ne veselim. De ce trebuie în ziua Adormirii Maicii Domnului, să ne bucurăm? Pentru că însuşi cuvântul „adormire” arată că moartea Maicii Domnului a fost neobişnuită. A fost un somn, după care îndată a urmat trezirea cea plină de bucurie.
Până la venirea lui Hristos pe pământ moartea era foarte înfricoşătoare pentru om, căci ea îl răpea, cum îşi răpeşte fiara sălbatică prada, fără putinţă de întoarcere şi nu există nici un mijloc prin care să se izbăvească de ea, căci păcatul domnea peste oameni. Dar, după arătarea Domnului în trup şi biruinţa dobândită de El asupra păcatului şi a morţii, grozăvia morţii a dispărut, şi aceasta a devenit ca un somn liniştit, după care va veni dimineaţa cea plină de bucurie a învierii celei de obşte. În măsura în care fiecare dintre noi biruieşte păcatul ce încă mai locuieşte în el, piere şi frica morţii, astfel încât biruitorii păcatului o întâmpină cu bucurie şi nu mai mor, ci doar se cufunda într-un somn liniştit.
Cel mai grăitor exemplu al biruinţei asupra morţii îl vedem astăzi în Adormirea Preacuratei Fecioare Maria. Ea a fost pusă în mormânt doar pentru odihna de scurtă vreme. După Maica Domnului îi vedem pe Apostoli, pe mucenici şi pe toţi sfinţii, întâmpinând moartea cu bucurie, ca pe cel mai scump prieten, care, în schimbul bunătăţilor celor grabnic-trecătoare ale acestei lumi, al necazurilor şi nenorocirilor ei, le dăruieşte fericirea veşnică.
Sfânta Biserică se străduieşte să sădească şi în noi aceeaşi neînfricare faţă de moarte, îndemnându-ne să alungăm frica prin dezrădăcinarea treptată a păcatelor din noi şi pe morţii ei numindu-i adormiţi, pentru că viaţa cea fără de moarte este un adevăr neîndoielnic pentru creştin, astfel încât el priveşte moartea doar ca pe un somn.
Aşadar, moartea Maicii Domnlui este doar un somn uşor, liniştit, o adormire. Moartea Maicii Domnului nu are în sine nimic înfricoşător şi trist pentru mintea şi inima creştinului; dimpotrivă, plecarea Preasfintei Fecioare îl încredinţează pe creştin că şi pentru el moartea trebuie să fie un prilej nu de frică şi de deznădejde, ci de cea mai mare bucurie şi de cea mai strălucită nădejde, căci ea este doar un somn – mai lung sau mai scurt, după care va urma trezirea cea plină de bucurie într-un trup nou, plin de slavă pentru viaţa cea fericită în cer.
Maica Domnului, gustând moartea, ne încredinţează în chip deosebit de acest lucru, pentru că, dacă în moarte şi după răscumpărarea noastra de către Domnul Iisus Hristos ar fi fost ceva nefiresc, rău şi înfricoşător, atunci, cine alta dacă nu Presfânta Fecioara ar fi fost supusă de Domnul acestui rău? Însă ea moare, plătind astfel datoria faţă de natură împreună cu toţi pământenii – spre bucuria şi mângâierea noastră şi ale tuturor celor ce vor trebui să treacă pragul morţii, ca să ştim că moartea este cu neputinţă de ocolit şi că, în acelaşi timp, ea nu este pentru om un rău.
Iubiţi fraţi şi surori, praznicul Adormirii Maicii Domnului ne învaţă deci, să biruim păcatul ce sălăşluieşte întru noi, ca să nu ne mai temem de moarte, ci chiar s-o dorim, în sens duhovnicesc, aşa cun spune şi sf. ap. Pavel: „Doresc să mor ca să fiu cu Hristos” Şi dacă ne vom strădui să ne petrece viaţa, asemenea Preacuratei Fecioare Maria, în chip bineplăcut lui Dumnezeu, în păzirea poruncilor Lui, în curăţia duhului şi a trupului şi în neîncetata căinţă pentru păcatele noastre, atunci, în ziua adormirii noastre se va săvârşi şi asupra noastră minunea cea mare, şi mormântul nostri va deveni scară către cer.
Să alergăm cu rugăciune fierbinte la Maica Domnului, ca să fie acoperământ şi ocrotitoare pentru lume; să-i cerem cu umilinţă ajutorul ei, ca prin ocrotirea ei toţi să dobândim sfârşit bun, în pace şi odihnă veşnică cu drepţii.
Arhimandritul Chiril (Pavlov)
Laudă Maicii Domnului
Editura Egumeniţa, Galaţi, 2012
