Dumnezeu este creatorul firilor celor curate şi foarte bune, după cum lămureşte Sfântul Duh despre facerea lumii: „Toate sunt bune foarte” (Facerea 1, 31). Iar Ieremia, tânguindu-se şi întrebându-se despre necinstea patimilor, zice: „…din gura Celui Preaînalt nu vor ieşi cele rele, ci cele bune” (Plângerile lui Ieremia 3, 38). Şi apoi, în Evanghelie, Puterile cele înţelegătoare Îl întreabă pe Domnul: „Doamne, nu ai semănat sămânță bună în ogorul Tău? De unde este neghina aceasta?” (Matei 13, 27). În alt loc, Mântuitorul Însuşi tot despre acestea grăiește: „Orice mlădiță pe care nu a sădit-o Tatăl Cel din ceruri va fi smulsă din rădăcină” (Matei 15, 13). Că „orice mlădiță care este din Dumnezeu este bună” (I Timotei 4, 4), mărturiseşte Pavel, prin care Hristos spune că orice făptură a lui Dumnezeu este bună.
Deci că nu sunt ale noastre patimile ascunse în noi, ci sunt străine. Căci zice: De cele ascunse ale mele curăţeşte-mă și de cele străine fereşte pe robul Tău (Psalmul 18, 13-14), precum și: „Cei străini s-au sculat asupra mea și cei puternici au căutat sufletul meu” (Psalmul 53, 3). Și: „Judecă, Doamne, pe cei care mă nedreptăţesc, luptă cu cei care se luptă cu mine!” (Psalmul 34, 1). Ce sunt deci cele ascunse sau cine sunt cei care ne fac nedreptate şi se luptă, sau cine sunt cei străini, dacă nu duhurile viclene cele potrivnice virtuţilor lui Hristos?
Ia aminte cu atenție cum şi Legea vorbeşte lămurit despre curăția omului celui lăuntric: „Nu lua, zice, numele Domnului Dumnezeului tău în deşert. Căci nu va curăți Domnul inima celui care ia numele Lui în deşert” (Deuteronomul 5, 11). De aceea şi Apostolul îndeamnă limpede, zicând: „Să ne curățim pe noi de toată întinăciunea, nu numai a trupului, ci şi a duhului” (II Corinteni 7, 1). Și în alt loc zice: „Curăţindu-ne inimile, prin stropire, de orice cuget rău” (Evrei 10, 22). Şi iar: „Întreg trupul vostru, duhul şi sufletul să fie păzite fără prihană” (I Tesaloniceni 5, 23) şi: „Ca să fiți fii ai Domnului fără prihană” (Filipeni 2, 15). Deci toţi câți vor să se învrednicească de înfiere nu numai trupul să-l aibă curat, ci şi sufletul, potrivit cu cel care zice: „Să fie inima mea fără prihană întru îndreptările Tale, ca să nu mă ruşinez” (Psalmul 118, 80).
Căci cei de sub Lege, săvârşind doar rânduielile trupului, păzesc neprihănirea cea din afară, iar cei de sub har tind şi către pacea lăuntrică întru sfințenie, încrezându-se în Cel care a zis: „Dacă nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a fariseilor şi a cărturarilor, nu veți intra în Împărăţia cerurilor” (Matei 5, 20). Căci fariseii, orbiți fiind la minte, spălau partea din afară a paharului. Așa și acum, noii farisei cu minte nechibzuită, asemenea acelora, împodobesc omul cel din afară şi se îndreptăţesc pe ei înşişi, fără a avea în duhul lor mărturia Sfântului Duh că sunt fii ai lui Dumnezeu.
Sfântul Macarie Egipteanul
