Joi, 12 decembrie, 2024, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.
În timpul activității arhipăstorești Înaltpreasfinția Sa a avut o ședință de lucru cu participarea Colaboratorilor Centrului Eparhial – prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Eparhial, Prot. Ștefan RÎMBU, Prot. Nicolai BOIAN, dar și cu participarea Prot. Andrei Ursoi parohul bisericii „Sf. Ap. și Ev. Luca”, din inncinta Spitalului Raional Ungheni, Președintele Sectorului Eparhial, Învățământ Religios și studii teologice, și preotului Ioan GAJIM, cleric al bisericii „Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil” din s. Todirești, rn. Ungheni și Președintele Sectorului Eparhial, Activitate pastorală cu tineretul. În timpul acestei ședințe au fost analizate întrebări și propuneri legate de programul activităților respectivelor sectoare, ce vor fi înfăptuite anul viitor, 2025.
După aceasta, Ierarhul a avut o discuție cu dna Elena BÎTCĂ, jurista Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, cu care a discutat de asemenea, pe marginea proiectelor de activitate pentru anul 2025.
Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.
În audiență a fost Egumena PARASCHEVA (Cazacu), Stareța Mănăstirii Hîncu, care a vorbit cu Înaltpreasfinția Sa despre o eventuală slujire arhierească în mănăstirea dată.
De asemenea, în audiență a fost și dna Maria LOZOVANU, directorul adjunct al Orfelinatului „Preafericitul Iosif” din Chișinău, care a discutat cu Înaltpreasfinția Sa despre etapele procesului de renovare capitală a instituției menționate.