Miercuri, 17 decembrie, 2025, Înaltpreasfințitul PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni, și-a desfășurat activitatea arhipăstorească în incinta Centrului Eparhial din municipiul Ungheni.
Pe parcursul zilei, Ierarhul a primit în audiență preoți și mireni din cuprinsul Eparhiei cu diverse probleme şi întrebări.
Printre cei prezenți menționăm pe Arhim. KIRIL (Braguța), Președintele Sectorului Eparhial, Mănăstiri și Viață Monahală și Stareț al Sfintei Mănăstiri Hîrjauca și Arhim. SPIRIDON (Marin), Egumenul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului”, din Hîrbovăț, care au discutat cu Înaltpreasfinția Sa diverse întrebări de ordin administrativ și duhovnicesc.
După aceasta, Ierarhul le-a prezentat respectivilor părinți arhimandriți lucrările înfăptuite până în prezent, de la viitoarea Catedrală Episcopală în cinstea icoanei Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Hîrbovăț, arătându-le crucile foarte frumoase și impunătoare, din material costisitor, procurate cu multă trudă și grijă de Vladâca PETRU. Aceste cruci vor fi montate pe acoperișul Catedralei în construcții.
Apoi, Înaltpreasfințitul Arhiepiscop PETRU a prezentat toate lucrurile înfaptuite în viitorul Centru Eparhial, care de asemenea este construit cu multă grijă și osteneală de Înaltpreasfinția Sa.
Chiriarhul le-a vorbit despre toate etapele lucrărilor de construcție efectuate până acum.

























