Act filantropic în parohia „Sf.Arh. Mihail și Gavriil” din satul Ciorești,raionul Nisporeni

Bucuria transfigurării şi a luminării, o putem simţi numai atunci cînd o trăim cu adevărat, prin sărbătorile lăsate de  Hristos în Biserică, însă-şi această trăire, este lucrarea de transfigurare prin har, pe  care o simţim în Euharistie, iar această taină, este împlinită în noi oamenii, atunci cînd o împărtăşim cu cei ce se află în mari suferinţe,  sărăcii şi greutăţi.

De aceea parohia comunii Cioreşti, raionul Nisporeni, cu hramul „Sf. Arh. Mihail şi Gavriil” il roagă pe Hristos Dumnezeul nostru, să binecuvinteze această dragoste filantropică, în al cărui chip il vedem pe Hristos, la aceasta suntem chemaţi  toţi,​ să mergem dar mai departe, fiindcă la capătul drummului ne aşteaptă Dumnezeu. Nu  putem să-L iubim pe Hristos, dacă nu-L căutăm în semenii noştrii.

Biserica,ca o mămică iubitoare, mereu îşi milueşte copilaşii;mai ales pe cei ce se află în boli şi în greutăţi. Pentru aceasta,a venit Fiul lui Dumnezeu în compoziţia noastră ontologică,ca să se facă una cu noi, pentru ca noi mai mult să-L simţim, primim şi să-L iubim.