Milostenia este o virtute foarte scumpă pentru viaţa creştină şi pentru fiecare dintre noi. Pentru că la judecata din urmă Mântuitorul ne aminteşte de toate faptele bune, dar mai ales despre milostenie, care este fiica cea mai mare a iubirii creştine.
Preasfinţitul PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni, fiind înzestrat cu această virtute, în această perioadă de grea încercare pentru întreaga lume, a venit cu un ajutor consistent de produse alimentare pentru mai multe familii nevoiașe din cadrul Episcopiei noastre.
Astfel, că Episcopia de Ungheni și Nisporeni împreună cu Fraţii Igor şi Vasile, patronii companiei „Vasigur Grup”, au făcut o adevărată bucurie pentru mai multe familii anevoiaşe aducându-le în dar produse alimentare pentru o perioadă lungă de timp dar mai ales pentru masa praznicală de Paşti.
Sfântul Ioan Teologul spune: „Cel ce are bogăţia lumii şi-l vede pe fratele său în lipsuri şi inima şi-o’nchide faţă de el, cum rămâne’ntru el iubirea lui Dumnezeu? Fraţii mei, să nu iubim cu vorba, nici cu vorbirea, ci’n faptă şi’n adevăr” Iată că mişcaţi de aceste cuvinte şi la îndemnul Preasfinţitului Episcop PETRU, s-a iubit astăzi cu adevărat în faptă şi adevăr.
Ierarhul, văzând situația grea prin care trec preoții în acestă perioadă de pandemie, împreună cu fii săi duhovnicești, au venit în susținerea lor cu un ajutor consistent de produse alimentare pentru preoții slujitori ai Catedralei Episcopale „Sf. Bnc. Knz. Alexandru Nevski” din municipiul Ungheni.