În Omilia către tineri, Sfântul Vasile cel Mare pune un accent deosebit pe arta modelării sufletelor tinerilor, care sunt chemaţi să cunoască adâncimea Sfintelor Scripturi. Sfântul Vasile îi îndeamnă pe tineri la practicarea virtuţii. „Să facem fapte de virtute cu nădejdea că obişnuinţa va face plăcută o viaţă ca aceasta. E ruşinos să pierdem prezentul, iar mai târziu să rechemăm trecutul, când căinţa nu ne mai foloseşte” (Sf. Vasile cel Mare). Iar Sfântul Ioan Gură de Aur îi îndeamnă pe părinţi să facă din copii nişte atleţi pentru Hristos, spunând „Nu voi înceta îndemnându-vă, rugându-vă şi căzându-vă înainte, ca înainte de toate celelalte, să vă puneţi în bună rânduială copiii. Dacă nu cruţi nimic pentru copilul tău, arată atunci acest lucru din aceasta şi, de altfel, vei avea şi răsplată. Creşte un atlet pentru Hristos şi, fiind în lume, învaţă-l evlavia din fragedă vârstă”.
O educaţie morală temeinică începe însă de acasă. Totul începe în familie. Tinerii care cresc într-un climat de iubire, respect și valori creştine clare vor avea repere puternice. Părinții trebuie să vorbească deschis despre bine și rău, despre libertate și responsabilitate, și să fie exemple vii ale moralității. Însă trebuie să mai ţinem cont de un aspect esenţial. Nu trebuie subestimată puterea harului dumnezeiesc. Tinerii care merg la biserică, tinerii care se spovedesc sincer, care participă duminica la Sfânta Liturghie, care se roagă sincer, sunt întăriți lăuntric. Prin urmare trebuie să înțelegem că acolo unde educația ajunge la limită, harul lui Dumnezeu poate schimba inimi.
De asemenea, trebuie să ţinem cont şi de faptul că tinerii sunt dornici de cunoaştere. Când sunt implicați în acțiuni concrete precum ajutorarea celor în nevoi, protejarea mediului, susținerea dreptății sociale ş.a. și văd că aceste acțiuni sunt expresii ale iubirii creștine, încep să aprecieze și să trăiască valorile respective. În concluzie, tinerii nu sunt nepăsători față de credință, ci doar caută forme vii, sincere și actuale de a o descoperi. Valorile creștine – iubirea, credinţa, adevărul, iertarea, solidaritatea – sunt profund umane și pot răspunde marilor întrebări ale tinerei generații, dacă sunt prezentate cu inimă deschisă, printr-un limbaj adaptat vremurilor și printr-un exemplu de viață coerent.
Preotul Ștefan Sfarghie





