Marți, 14 noiembrie 2017, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, împreună cu grupul de pelerini au continuat pelerinajul spre noi locuri sfinte de închinare.
Primul loc de închinare a fost Biserica Sf. Arh. Gavriil unde a avut loc Buna Vestire, Sfînta Scriptură nu ne relatează locul precis unde Sfînta Fecioară a primit Buna Vestire, însă conform unei vechi tradiții, Fecioara se afla ieșită să ia apă în momentul Bunei Vestiri, este o tadiție foarte veche. Această informație se regăsește în documente ale secolului al II-lea. Protoevanghelia lui Iacov este unul dintre aceste documente ce consemnează perioada copilăriei lui Hristos, dînd mai multe detalii despre aceasta. Protoevanghelia, neinclusă în canonul Sfintelor Scripturi, spune urmatoarele: „Ea a luat vasul pentru apă și a ieșit să îl umple de la izvor. În acel moment, o voce s-a auzit spunîndu-i: „Bucură-te, căci ai aflat har. Domnul este cu tine, cea binecuvîntată între femei.” În acel moment ea s-a întors spre locul din care s-a auzit vocea, dar nu era nimeni. Apoi a început să tremure de teamă. Intrînd în casă, și punînd apa deoparte, s-a așezat jos și a reînceput să coase la pînză. În acel moment, un Înger s-a înfățișat înaintea ei…” Aici pelerinii noștri s-au îndreptat spre biserica ,,Sfîntul Arhanghel Gavriil”.Biserica Sfîntul Arhanghel Gavriil este construită deasupra „Izvorului Fecioarei Maria”, un izvor natural ce izvorăște lîngă o fîntînă antică cunoscută și ea ca „Fîntîna Fecioarei Maria”. Fîntîna Maicii Domnului este, astăzi, o fîntînă publică, construită deasupra unei fîntîni foarte vechi, folosită încă din antichitate. Aceasta este alimentată cu apă din izvorul Maicii Domnului, aflat sub biserica ortodoxă închinată Sfîntului Arhanghel Gavriil. Aici Ierarhul îmreună cu pelerinii după închinare au săvîrșit Te Deum la sănătate cu pericopa Evanghelică a Bunei Vestiri.
Pelerinii şi-au continuat calea spre Muntele Ispitelor, aici Mîntuitorul a postit 40 de zile înainte de a începe să propovăduiască Împărăția lui Dumnezeu, dar mai ales, înainte de ispitirea Lui, de către diavol, în trei moduri diferite după cum ne relatează Sfînta Scriptură ,,Atunci Iisus a fost dus de Duhul în pustiu, ca să fie ispitit de către diavolul. Și după ce a postit patruzeci de zile și patruzeci de nopți, la urmă a flămînzit” (Matei 4, 1-2). „Si apropiindu-se, ispititorul a zis către El: De ești Tu Fiul lui Dumnezeu, zi ca pietrele acestea să se facă pîini. Iar El, răspunzînd, a zis: Scris este: „Nu numai cu pîine va trăi omul, ci cu tot cuvîntul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 3-4). „Atunci diavolul L-a dus în sfînta cetate, L-a pus pe aripa templului, și I-a zis: Dacă Tu ești Fiul lui Dumnezeu, aruncă-Te jos, că scris este: „Îngerilor Săi va porunci pentru Tine și Te vor ridica pe mîini, ca nu cumva să izbești de piatră piciorul Tău”. Iisus i-a răspuns: Iarăși este scris: „Să nu ispitești pe Domnul Dumnezeul tău” (Matei 4, 5-7). „Si suindu-L diavolul pe un munte înalt, I-a arătat într-o clipă toate împărățiile lumii. Și I-a zis diavolul: Ție îți voi da toată stăpînirea aceasta și strălucirea lor, căci mi-a fost dată mie și eu o dau cui voiesc; deci dacă Tu Te vei închina înaintea mea, toată va fi a Ta. Și răspunzînd, Iisus i-a zis: Mergi înapoia Mea, satano, caci scris este: „Domnului Dumnezeului tău să te închini și numai Lui Unuia să-I slujești” (Luca 4, 5-8). Aici s-a dat citire pericopei Evanghelice, ce relatează acest eveniment, și s-a oficiat un Te-Deum de sănătate.
Următorul popas pelerinii noștri l-au făcut în Betania (Betabara) de dincolo de Iordan numit de mulți scritori bisericești ca adevăratul loc în care a fost botezat Iisus de către Ioan Botezătorul, Arheologii nu au găsit încă vreo inscripție care să scrie „Betania dincolo de Iordan”, în interiorul sitului arheologic iordanian, dar din toate dovezile, atât cele antice cât și cele moderne, se pare că aceasta ar fi locația Botezului Domnului.
A urmat Mănăstirea ,,Sfîntul Gherasim de la Iordan”, care este prima mănăstire întemeiată în Valea Iordanului, iar Sfîntul Gherasim este primul care a îmbinat cele două moduri de viețuire monahală, cel cenobitic și cel din lavră, cît și primul care a dat o serie de regulamente monahale pentru călugării săi. „Sfîntul Gherasim de la Iordan a trait în secolul al VII-lea. După ce s-a calugărit,atît de mult s-a împărtăşit de viaţa dumnezeiască, încât şi fiarele sălbatice i se supuneau. Din scrierea vieţii sale aflăm că într-o zi, pe când mergea prin pustia Iordanului, a întâlnit un leu fioros care răgea cumplit din cauza că îi intrase în labă un spin. Sfântul Gherasim îi scoate spinul şi din acel moment leul nu-l mai părăseşte pe Cuvios, il urmează pretutindeni, ca un adevărat ucenic.
În acel timp, la mănăstire, Părinţii aveau un catâr cu ajutorul căruia aduceau apa de la râul Iordan. Cuviosul Gherasim l-a pus pe leu să îl păzească pe catîr. Leul îndeplinea cu bucurie această sarcină. Însă, Într-o zi, leul s-a depărtat cam mult de catâr şi a adormit. Câţiva negustori, trecând cu o caravană de cămile pe acolo şi văzând catîrul singur, l-au luat şi si-au continuat drumul.
Cuviosul Gherasim, văzând că lipseşte de la mănăstire catârul şi crezând că leul l-a mâncat, i-a spus acestuia: „lucrul pe care îl facea catarul il vei face tu, slujind trebuintele manastirii“. Si leul s-a făcut de îndată ascultător şi căra zi de zi apa de la Iordan pentru mănăstire.
Dupa o vreme, negustorii s-au întors pe acelaşi drum. Si pe cînd treceau Iordanul, s-au întâlnit cu leul care împlinea lucrul catârului. Negustorii, văzând leul, s-au speriat şi au fugit. Leul a luat catârul de frâu şi s-a întors la Sfântul Gherasim şi cu câteva camile.
Cuviosul Gherasim s-a bucurat de cele petrecute, nu atât pentru că îşi recuperase catârul, ci mai ales pentru faptul că a cunoscut că leul nu a mâncat catârul. Cuviosul Gherasim l-a eliberat pe leu de sarcinile pe care le primise. Cu toate acestea leul, deşi părăsise mănăstirea, venea o dată pe săptămână la Cuviosul Ghersim, plecandu-şi capul înaintea lui, ca şi cum i s-ar fi închinat.
După ce Sfântul Gherasim a trecut la cele veşnice, leul s-a dus la mormântul lui, şi, răcnind cu putere, a murit.” De-a lungul timpului, în jurul acestei mănăstiri, au trăit mulți sfinți. Dintre cei mai cunoscuți, îi amintim pe Sfînta Maria Egipteanca și pe Sfîntul Cuvios Zosima. Aici au viețuit, o bucată de vreme, și doi sfinți romîni: Sfîntul Cuvios Iosif de la Bisericani și Sfîntul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamț. După ce s-au închinat cu toții, Arhiereul împreună cu slujitorii participanți la pelerinaj au săvîrșit un Te Deum, după care Ierarhul a miruit toți pelerinii prezenți.
Următorul popas pe care l-au făcut pelerinii noștri pentru ziua de azi a fost Mănăstirea Sfîntului Prooroc Elisei, ucenicul Sfîntului Prooroc Ilie. Atunci cînd Sfîntul Ilie a fost ridicat la cer în carul de foc pe un deal din apropierea Ierihonului, dar pe celălalt mal al Iordanului (în prezent Iordania), mantia sa a căzut pentru ucenicul său, iar acesta a folosit-o ca să treaca apa Iordanului înapoi spre Ierihon exact în același mod în care o folosise și Ilie: a lovit cu mantia apa și apa s-a dat la dreapta și la stînga și a trecut Elisei. Tot aici se află și Izvorul Sfîntului Prooroc Elisei în care a turnat sare și a curățit apa după cum ne relatează Sfînta Scriptură „Iar locuitorii cetăţii aceleia [Ierihon] au zis către Elisei: ”Iată aşezarea cetăţii acesteia este bună, după cum poate vedea şi stăpânul nostru, dar apa nu este bună şi pământul este neroditor”. Şi el a zis: “Aduceţi-mi o oală nouă şi puneţi sare în ea!” Şi i-au adus şi a ieşit el la fântâna de apă şi, aruncând sarea în ea, a zis: “Aşa zice Domnul: Iată am făcut apa aceasta sănătoasă şi nu va mai pricinui nici vătămare, nici moarte, nici nerodire”. Şi s-a făcut apa curată până astăzi, după cuvântul pe care l-a spus Elisei.” ( 4 Regi, 2, 19-22). Aici în Ierihon se află și copacul lui Zaheu, dudul în care a urcat Zaheu Vameșul pentru al vedea pe Mîntuitorul din mulțime căci era mic de statură. Trunchiul acestui copac biblic, astăzi complet uscat, se păstrează în curtea Bisericii Ortodoxe Sfîntul Prooroc Elisei, din Ierihon. Aici Preasfinția Sa, a citit pericopa Evanghelică ce relatează momentul convertirii lui Zaheu și Te-Deum de sănătate.
Ultimul loc sfînt viztat de Preasfinția Sa cu pelerinii a fost locul unde Domnul S-a înălţat la cer! Unul dintre cei mai binecuvântaţi munţi amintiţi în Sfânta Scriptură. Aici s-a încheiat opera de răscumpărare a neamului omenesc. Aici a săvârşit Fiul lui Dumnezeu taina mântuirii noastre. Aici s-a scris ultima pagină din Evanghelie.
În secolul al IV-lea, Sfânta Elena înalţă în acest loc dumnezeiesc un mic altar, în formă de rotondă, numită ,,Imbonon”. Iar alături ridică o biserică a Înălţării Domnului, numită ,,Biserica Eleonului”. Toate aceste ctitorii sfinte au fost distruse în anul 614, de către perşi din porunca lui Cosroe şi reconstruită peste câţiva ni de stareţul Modest. Biserica Înălţării Domnului, aflata pe Muntele Măslinilor, în Ierusalim, este un loc de închinăciune pentru toţi pelerinii care trec prin oraşul lui Iisus. Potrivit tradiţiei, acesta este locul de pe care Mântuitorul Hristos S-a înălţat la cer. Biserica rotunda, nu prea mare păstrează o piatra imprimată cu urma piciorului lui Hristos de pe vremea în care s-a înălţat din acest loc la cer. „Şi i-a dus afară (pe Apostoli) până spre Betania, – ne spune Sfânta Scriptură, – şi, ridicându-Şi mâinile, i-a binecuvântat. Şi pe când îi binecuvânta, S-a despărţit de ei şi S-a înălţat la cer. Iar ei, închinându-se Lui, s-au întors în Ierusalim cu bucurie mare” (Luca 24, 50-52)
„Şi acestea zicând, pe când ei priveau, S-a înălţat şi un nor L-a luat de la ochii lor. Şi privind ei, pe când El mergea la cer, iată doi bărbaţi au stat lângă ei, îmbrăcaţi în haine albe; Care au si zis: Bărbaţi galileieni, de ce staţi privind la cer? Acest Iisus care S-a înălţat de la voi la cer, astfel va si veni, precum L-aţi văzut mergând la cer. Atunci ei s-au întors la Ierusalim de la muntele ce se cheamă al Măslinilor, care este aproape de Ierusalim, cale de o sâmbătă.” (Faptele Apostolilor 1, 9-12)
