„În urmă am privit în vedeniile mele de noapte și iată o a patra fiara înspăimântătoare și înfricoșătoare și nespus de puternică. Ea avea dinți mari de fier și gheare de aramă; mânca și sfărâma, iar rămășita o calcă în picioare. Ea se deosebea de toate celelalte fiare de mai înainte și avea zece coarne.” (Daniel 7, 7)
Se poate ca împărățiile de care Mântuitorul ne vorbește, prin vedeniile lui Daniel și nu numai, să fie nu atât, sau nu numai niște regate, state propriu-zise, ci și niște principii de organizare a puterii, principii de organizare a stăpânirii. Adică – o lume. Un sistem politic, social.
Știm de la filosofii și istoricii moderni ca principiul puterii funcționează aproape biologic într-o societate. Adică, puterea nu este ceva exterior, ce se susține în mod exterior, ci ea caută să facă din subiecții săi părticele integrate și integrante din mecanismele sale de perpetuare. Mai cu seama stăpânirile moderne, cele de acum. Stăpânirile moderne sunt caracterizate de înregimentare, dresare, programare, „educare” prin nivelare, prin aducere la un numitor comun.
Societatea moderna cunoaște așadar o putere care se perpetuează într-un mod cu totul deosebit, după cum profețește prorocul Daniel. Sabia este înlocuita cu închisoarea, cu sistemul concentraționar deghizat în sistem social și politic. Iar nebunia auto-zeificării îmbracă haina binelui umanist, în care chipul de aur și împăratul roman se regăsesc în chipul omului, pentru care se construiește un nou Babilon.
Se prea poate, astfel, ca ultima împărăție, ce a de a patra, să fie gândul acesta nebunesc dus până la demența demonica. O societate totalitară și demențial de ucigașă. Fățișă, sau/și ascunsă, ceea ce face și mai greu de rezistat împotriva ei. Caracterul ei totalitar este dat de vedenia lui Daniel: mănâncă și sfărâmă, iar rămășița o calcă în picioare. Nimic omenesc nu îi rezista (și nu o mână omenească o va dărâma, cum va fi în vedenia lui mai încolo).
Aceasta este finalitatea totalitarismelor agresive și fățise de tip comunist, descrisa atât de bine de Hannah Arendt – care, pentru a reuși, vizează distrugerea oricărei legături reale între oameni, legături de comunitate, orice fel de scut care sa te protejeze de invazia puterii – economia libera, Biserica, organismele comunitare, tradițiile, familia.
Totalitarismul lumii de acum este unul ascuns, dar cu același caracter, aceleași consecințe – te distruge, distruge legăturile reale dintre oameni, dacă te expui lui, dacă nu te refugiezi în pustia ta alături de cei aproape inimii tale, dacă nu te străduiești, prin Domnul, să ai legăturile dragostei în ciuda fărădelegilor. Mai știm însă ca piatra de poticnire a multora este aceasta: neputința de a vedea continuitatea și înrudirea de familie între societatea actuala, a totalitarismelor ascunse, și cea a celor fățișe, de tipul comunist și nazist. Într-un mod similar omului care nu are sinceritatea de a își recunoaște adevărata sa față, așa și lumea de astăzi refuză cu obstinație să își recunoască cumplita sa înfățișare, a nedreptății și a fărădelegii.
Din acest tip de societate și de regim de organizare al puterii, în esența sa modern și postmodern, se va naște antihristul. Antihristul nu este (doar) un rege, un împărat, un cineva și atât. El, cum arata vedenia lui Daniel și nu numai, este doar un corn din mai multe ce creste pe capul aceleiași fiare, este și un produs, produs al omenirii! Un produs al societății și puterii ce funcționează încă de pe acum în registru antihristic.
„La vremea covârșirii păcatelor lor, se va ridica (un rege) cu chip semeț și isteț în lucrurile ascunse. Și stăpânirea lui va crește în putere – dar nu prin puterea lui însuși – și va face pustiiri uriașe și în orice lucru va izbuti și va prăbuși pe cei tari și pe poporul sfinților. Din pricina istețimii lui, va izbuti înșelăciunea în mâna lui și se va semeți în inima sa și în plină vreme de pace va dobori pe mulți. Și se va ridica împotriva Regelui regilor, dar va fi aruncat la pământ nu de mâna omenească”. (Daniel 8, 23-25).
Sursa: Cuvântul Ortodox
