Cuviosul Serafim de Sarov spunea: „Diferența dintre un păcătos care piere și un păcătos care se mântuiește constă doar în hotărârea lui de a urma calea ce și-o dorește”. Căci a nostru este să alegem cale care duce spre Dumnezeu și să ne luptăm cu ispitele și încercările care le întâlnim pe această cale. Important este să ne luptăm corect, nu neapărat să căutăm biruința. Sau cum spunea Sf. Ioan de Kronstadt: „Nu biruința, ci lupta este a noastră”.
În viețile Sfinților de la Kievo-Pecerska, ale ucenicilor direcți ai Cuvioșilor Antonie și Teodoxie, se spune că unui oarecare ieromonah i se încredințase ca sarcină duhovnicească să aibă grijă să boteze pe cei ce doreau să se încreștineze. Și din motivul că din cei ce se botezau erau și femei, ieromonahul de care aminteam, ducea o luptă grea în lăuntrul său împotriva patimilor trupești. Acest ieromonah având numele Ioan, în cinstea Sfântului Proroc Ioan Botezătorul, se ruga stăruitor acestui sfânt să fie izbăvit de aceste ispite trupești, pentru ca să-și poate îndeplini misiunea și ascultarea cu deplină curăție sufletească și trupească. Iar Sfântul Ioan îi spusese: „Dumnezeu ar putea să te elibereze ușor de această poftă trupească. Dar dacă vei fi eliberat fără luptă și osteneală, nu vei avea parte de răsplată și de cununa mucenicească. De aceea îți este mai bine să te chinul și să te lupți cu credință, ca să învingi cu durere această patimă, de dragul lui Dumnezeu și a celor pe care îi botezi”. Iar după această convorbire prin vedenie cu Sfântul Ioan, ieromonahul cu pricină s-a luptat toată viața și până la urmă a biruit patima trupească.
Îmi mai aduc aici aminte și de o altă întâmplare povestită de părintele Vladimir Theokritoff, la care venind o bătrânică evlavioasă oarecum îi zise: „Părinte ce minunat este acum. Odată cu vârsta m-au lăsat multe ispite fără ca eu să fi observat și să fac ceva contra lor”. Iar părintele îi răspunse: „Nu te bucura, că nu e bine asta. Că dacă patimile au murit în tine din cauza vârstei înaintate, înseamnă că nu ai prea trăit după voia lui Dumnezeu. Dacă te-ai fi luptat și ai fi biruit, era o mare virtute și faptă bună, dar așa nu prea e bine. De aceea luptă-te măcar acum cu patimile care simți că te mai chinuie și te tulbură spiritual”.
Mitropolitul Antonie de Suroj,
Ești creștin sau doar bisericos?