Noi, cei ce ne numim creştini, nu trebuie să aşteptăm nimic altceva decât să fim răstigniţi. Căci a fi creştin înseamnă a te răstigni în aceste vremuri şi-n oricare alte vremuri. Trebuie să fim răstigniţi în parte, mistic, căci răstignirea deplină este singura cale către Înviere.
Dacă dorim să înviem cu Hristos, trebuie ca mai întâi să ne smerim împreună cu El, chiar până la umilinţa cea din urmă, aceea de a fi devoraţi şi scuipaţi afară de lumea care nu ne înţelege.
Şi trebuie să fim răstigniţi la vedere, în ochii lumii, căci Împărăţia lui Hristos nu este din această lume şi lumea nu o poate primi şi nu poate primi nici măcar un singur reprezentant al ei, nici măcar pentru o singură clipă. Noi oamenii ne răzvrătim mereu, încercăm să ne uşurăm viaţa, încercăm să fim creştini pe jumătate, încercăm să dobândim ce-i mai bun din ambele lumi. Până la urmă trebuie să alegem. Dumnezeu ne dă tărie să urmăm calea răstignirii. Nu este altă cale de a fi creştin.
Părintele Serafim ROSE