Mesajul de felicitare și binecuvântare al ÎPS Arhiepiscopul PETRU, adresat profesorilor, studenţilor şi elevilor, cu ocazia începerii noului an de învăţământ

Dragi şi iubiţi profesori, învăţători, studenţi şi elevi,

A sosit 1 septembrie, începutul anului de învăţământ. Cu această ocazie doresc să Vă adresez părinteşte, tuturor profesorilor, învăţătorilor, studenţilor şi elevilor un călduros mesaj de felicitare şi urări de bine, dar şi câteva sfaturi şi învăţături.

Cunoaştem că acest an de învăţământ, ca și cel precedent, este diferit faţă de ceilalţi ani, datorit situaţiei epidemiologice creată de COVID-19. Iar acest fapt, mai cu seamă după situaţia când s-a trecut periodic la învăţământul online, ne face să înţelegem mult mai bine rolul definitoriu şi importanţa majoră a şcolii propriu-zisă. În aceste momente provocatoare atât pentru dascăli, cât şi pentru învăţăcei, dar şi părinţi deopotrivă se cuvine, poate mai mult ca altă dată, să ne îndreptăm cu credinţă atenţia sufletului către cuvintele lui Hristos, care ne-a spus ca un avertisment: „Fără de Mine nu puteţi face nimic”. Or, mai ales în aceste timpuri avem cu toţii nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. În acest context aş vrea să aduc aminte şi sfatul spus de Înţeleptul Solomon: ,,Dacă vrem ca Dumnezeu să nu uite de noi, mai întâi noi să nu uităm de El”. Iar pe parcursul anului de învăţământ, realizările vor fi la nivel înalt şi obiectivele vor fi atinse, doar dacă veţi fi cât mai aproape de Dumnezeu, mai ales prin rugăciune.

Episcopia de Ungheni şi Nisporeni, dintotdeauna a avut o grijă sporită faţă de educarea tinerilor, cu nădejdea că ei – elevii şi studenţii – vor deveni creştini buni ai Bisericii şi cetăţeni responsabili ai societăţii. De aceea şi avem în cadrul Eparhiei două Departamente, cel al Învăţământului, şi cel al Tineretului, prin intermediul cărora contribuim la îmbunătăţirea educaţie moral-spirituală a elevilor şi tinerilor.

Stimaţi profesori şi învăţători,

Și toți ostenitorii de pe tărâmul învăţământului, Vă doresc putere şi răbdare în munca nobilă pe care V-a încredinţat-o Dumnezeu. Munca profesorilor este foarte apropiată de cea a slujitorilor bisericii sau poate chiar se completează una pe alta, pe alocuri. De aceea, aşa cum afirma un mare scriitor: ,,Nu putem vorbi de Biserică fără de şcoală, şi mai ales de şcoală fără de biserică”. Astăzi când cu părere de rău mulţi copii sunt vitregiţi de grija şi educaţia directă a părinţilor, Domniilor Voastre, Vă revine şi sarcina de a suplini cumva şi rolul de părinte. În acest fel nu greşim dacă vom afirma şi noi ce spunea marele om de cultură, N. Iorga: ,,Profesorii sunt al doilea părinţi pentru elevi”.

Dragi studenţi şi elevi,

 Vouă Vă doresc sete de carte şi dorinţă de a Vă afirma prin cunoştinţe multe în plan intelectual, pentru a aduce bucurie părinţilor şi profesorilor care nutresc veleităţi de a Vă vedea cât mai înţelepţi, dar şi cuminţi. Nu uitaţi că cei mai preţioşi şi importanţi ani din viaţă sunt anii de şcoală, deoarece de felul cum te formezi în această perioadă, va depinde viaţa ta de mai departe. Şi nu uitaţi, fără ajutorul lui Dumnezeu ce îl puteţi dobândi prin rugăciune, nu veţi ajunge să vă bucuraţi de mari succese. Desigur că trebuie şi să perseveraţi, dar şi să vă rugaţi, pentru a Vă atinge scopurile propuse şi a realiza cu brio programele educaţionale în care sunteţi incluşi.

Rugăm stăruitor pe Bunul Dumnezeu să-şi reverse din plin, atât peste stimaţii profesori şi învăţători, cât şi peste dragii studenţi şi elevi, binecuvântările Sale pline de Har şi Înţelepciune, pentru a prospera pe drumul cunoştinţelor în noul an de învăţământ.

Cu arhiereşti binecuvântări şi grijă părintească

PETRU

Arhiepiscop de Ungheni şi Nisporeni