60 de copii din clasa I-îi s-au împărtășit cu Sfintele Taine în Catedrala Episcopală din Ungheni

Vineri, 15 decembrie 2023, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului PETRU, Arhiepiscop de Ungheni și Nisporeni și cu buna organizare a dnelor profesoare Victoria PANCO și Aurelia BABENCO, două clase primare, de la Liceul Teoretic ,,M. Eminescu”, din mun. Ungheni, în mod organizat și cu acordul părinților, s-au împărtășit cu Sfintele Taine de Viață Dătătoare ale Domnului nostru Iisus Hristos, în Catedrala Episcopală ,,Sf. Bin. Knz. Alexandru Nevski” din mun. Ungheni.

Peste 60 de elevi de clasa I-îi, au fost spovediți de prot. Nicolai BOIAN și pr. Silvestru DARII, clerici ai Catedralei Episcopale. Copiii au primit sfaturi și îndrumări folositoare conform vârstei lor.

La sfârșit preoții au primit îmbrățișări, iar copii au primit iconițe cu ,,Nașterea Domnului nostru Iisus Hristos”.

Cu gânduri de recunoștință venim față de administrația liceului și organizatori, față de dl Director, Dl Petru LANGA, față de doamnele profesoare care manifestă mereu inițiativă ziditoare de suflet, ne exprimăm bucuria duhovnicească pentru astfel de evenimente și vă încredințăm că un copil care știe a-L iubi cu adevărat pe Dumnezeu, aduce bucurie părinților săi și întregii societăți.

„Liturghia este educatorul cel mai delicat al minții, al inimii, și al întregii personalități.”(Sf. Iustin Popovici)

„Biserica oferă putere sufletească, înțelepciune, bucurii sfinte și educație completă, adevărată”.

articol semnat de prot. Nicolai BOIAN