“Un copil este ca o sămânță de floare/ cât de frumos va crește, cât de frumos va rodi
Depinde de grădinarul care o va îngriji….”
(Irina Petrea)
Marți, 5 februarie 2019, cu binecuvântarea Preasfințitului PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a avut loc un Seminar Raional al profesorilor cu tematica “Importanța Religiei în Școală”, desfășurat în satul Petrești, gimnaziul Gaudeamus.
Desigur, această activitate a fost coordonată și cu Direcția Educație Ungheni, având ca invitați pe dl Brașoveanu Nicolae, inspector la disciplina Religia și dna Zagoreanu Parascovia, inspector principal al cadrelor didactice, iar ca reprezentat al episcopiei a fost protoiereul Andrei Ursoi, Președintele Sectorului Eparhial, Învățământ Religios și Studii Teologice.
Seminarul și-a propus să accentueze rolul disciplinei Religia în școală, aceasta fiind principala verigă care poate și trebuie să facă legătura între copil și Dumnezeu. Activitatea a debutat cu un cuvânt de inițiere în tematica seminarului, ținut de Dna Bernic Parascovia, directorul gimnaziul care a mulțumit parohului bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, protoiereului Liviu Barbu, pentru contribuția care o aduce în instituția de învățământ și pentru activitatea prodigioasă care o manifestă.
Dânsa a menționat că din 25 noiembrie 2016, pe lângă gimnaziu a fost înființată o bibliotecă de carte creștină „Sfânta Agafia” dotată cu aproximativ 700 de cărți, 160 din ele având conținut religios, având ca abonați peste 200 de persoane, aceștia fiind atât elevi, cât și profesori, dar nu a uitat să informeze că instituția beneficiază de un cabinet de Religie, acesta fiind al treilea din toate instituțiile din raionul Ungheni.
În cadrul seminarului a fost organizată și Ora publică „Postul și Milostenia”, dirijată de preoteasa Barbu Ina, care la fel este și profesoară de religie. Micuții clasei a IV-a au fost activi pe tot parcursul activității, aceștia au însușit beneficiile postului și milosteniei în viața noastră.
După ora publică, a urmat un Atelier de lucru „Importanța Religiei în școală”, monitorizat de protoierul Barbu Liviu și de profesoara de biologie, dna Franchevici Ludmila. În activitate au fost antrenați mai mulți profesori de religie, care au aflat despre tipurile de argumente pentru o educație religioasă în școală (argumentul etic, ecumenic, teologic, istoric, pedagogic, etc).
Seminarul a culminat cu o activitate extracurriculară minunată „Ruga la sfârșit de secol, la sfârșit de mileniu” și cu o vizită la Centrul de Istorie și Etnografie al satului, realizată de profesoara de istorie, dna Poiană Silvia.
Astfel, cele realizate au avut menirea de a accentua încă o dată că promovarea în școală a unei culturi sau a unei educații religioase a elevilor este posibilă și necesară, deoarece acceptarea predării Religiei în şcoală este acceptarea învăţăturii Domnului nostru Iisus Hristos. Nu trebuie să ne ruşinăm a-L mărturisi pe Domnul „căci cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat şi păcătos, – spune Mântuitorul -, şi Fiul Omului Se va ruşina de el, când va veni întru slava Tatălui său cu sfinţii îngeri” (Marcu 8, 38).
În final, cei prezenți la seminar au mulțumit gazdelor pentru ospitalitate și au constatat că scopul pedagogilor este de a spori predarea Religiei în școală, pentru a forma caractere și personalități în societatea noastră contemporană, pentru a-I educa și deprinde cu sfințenia, un aport considerabil avându-l Direcția Educație Ungheni care încurajează și promovează predarea acestei discipline.