Recent, pe 7-9 august, la biserica ,,Adormirea Maicii Domnului” din or. Nisporeni, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, s-a desfășurat a V-a ediție a Taberii de zi „În pridvorul bisericii”, cu strădania, implicarea și inițiativa energicului părinte paroh, Prot. Petru CIOBANU.
În cadrul acestei tabere cei 230 de copii au avut parte de mai multe activități spirituale, culturale, educaționale, artistice și distractive. Toți tinerii au fost implicații plenar.
Cei 230 de copii de vârsta 7-18 ani, printre care și copii din familiile refugiaților din Ucraina, găzduiți în or. Nisporeni, au organizat și desfășurat ateliere și activități diversificate ce au constat în: comunicare, prim-ajutor, orientare și supraviețuire în natură, magic-hands, tir cu arcul, spiritualitate, drumeție, muzică, dans, vânătoare de comori, foc de tabără și multe alte activități surpriză. Specificăm că în fiecare dimineață tinerii participau la Sfânta Liturghie și rugăciunile de dimineață, fiind și împărtășiți.
În una din zile, în cadrul acestei tabere a fost prezent și Dnl Grigore ROBU, Primarul orașului Nisporeni, aducând cuvinte de apreciere părintelui paroh, pentru implicarea în educarea tinerilor, viitori cetățeni responsabili ai societății și credincioși activi ai bisericii.
De asemenea, în una din zile a fost și Arhim. SILUAN (Teleche), parohul bisericii „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” din s. Ciorăști, rn. Nisporeni, care dimpreună cu grupul coral de copiii de pe lângă parohia menționătă, au un frumos și diversificat program artistic.
Menționăm și faptul că această tabără de zi, intitulată sugestiv „În pridvorul bisericii” este la a V-a ediție, organizându-se consecutiv, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Arhiepiscop PETRU, la inițiativa și implicarea exemplară a părintelui paroh, Prot. Petru CIOBANU și cu ajutorul și susținerea acordată de către ,,Fundația de binefacere – MCHARITY”, condusă de către Dna Tatiana Rusu-Jizdan.
La finalul taberii, tinerii şi copiii participanţi au rămas foarte încântaţi de desfăşurarea taberei şi de profesionalismul tinerilor voluntari. Aceste zile au fost adevărate zile de vacanţă și odihnă educativă petrecute în biserică alături de preot şi de prietenii dragi.