Cuviosul Ilarion cel Mare (291 – 371/372) este un mare pustnic al monahismului și unul din Părinții pustiei din secolul al IV-lea. A trăit în Egipt, Palestina și Cipru. Prăznuirea lui în Biserica Ortodoxă se face în ziua de 21 octombrie / 3 noiembrie.
Sfântul Ilarion s-a născut în anul 291 în satul palestinian Tavata (Tabatha). Trimis în Alexandria la studii, s-a familiarizat cu credința ortodoxă și s-a botezat acolo. După ce a auzit despre viețuirea asemenea îngerilor a Sfântului Antonie cel Mare, Ilarion a plecat să-l întâlnească și să învețe de la el cele plăcute lui Dumnezeu. Însă curând s-a întors acasă pentru moartea părinților săi și, împărțind tot ce i-a rămas săracilor, Ilarion s-a dus în deșertul din vecinătatea orașului Maium (Maiuma). L-a vizitat însă pe avva Antonie de mai multe ori, una din aceste întâlniri fiind relatată de o apoftegmă din Patericul egiptean: „A mers avva Ilarion din Palestina, la munte, către avva Antonie. Și i-a zis lui avva Antonie: „Bine ai venit, luceafărule cel ce răsari dimineața!” Și i-a zis avva Ilarion: „Pace ție, stâlpule de lumină care luminezi lumea!”.
În deșert, călugărul s-a luptat mult cu gândurile necurate, cu risipirea minții, cu patimile trupului, dar pe toate le-a învins cu munca fizică grea, post și rugăciune neîncetată. Diavolul vrăjmaș vroia să-l sperie pe Ilarion cu închipuiri și năluciri. Astfel, în timpul rugăciunii el auzea copii plângând, femei tânguindu-se, lei răgând și alte dobitoace făcând gălăgie. Sfântul a înțeles meșteșugirile diavolului care căuta să-l izgonească din pustie dar rugăciunea puternică l-a ajutat să depășească frica. Odată, niște hoți l-au atacat pe Ilarion și numai cu puterea cuvântului sfântul i-a îndreptat de la viața păcătoasă pe care o duceau.
În scurt timp, toată Palestina a auzit de sfântul pustnic. Domnul l-a învrednicit pe Sf. Ilarion cu puterea izgonirii duhurilor necurate, eliberând cu harul primit multe suflete din legăturile vrăjmașului. Bolnavii veneau la Sf. Ilarion pentru vindecare și acesta îi slobozea tămăduiți la casele lor, fără să le ceară plată, spunând că harul lui Dumnezeu nu era de vânzare. Harul său era într-atât de mare încât numai după mirosul omului sau al hainei ce o purta, sfântul știa felul patimii care robea sufletul omului.
Ei veneau la Sf. Ilarion cu nădejdea de a se mântui sub povața sa. Cu binecuvântarea sfântului, mănăstirile au început să se înmulțească în toată Palestina, iar el mergând în vizită de la una la alta, a impus la mănăstiri un mod de viață ascetic strict. Printre ucenicii săi s-a numărat și sfântul episcop Epifanie de Salamina.
Cu șapte ani înainte de moartea sa (371/372), Sf. Ilarion s-a mutat înapoi în Cipru, unde l-a reîntâlnit pe Epifanie de Salamina, dar a trăit în singurătate și liniștire până în clipa în care Domnul l-a chemat la El.
Viața sa a fost scrisă de fericitul Ieronim către anul 391, și s-a bucurat de o mare circulație.
Dionisie din Furna arată că Sf. Cuvios Ilarion cel Mare se zugrăvește bătrân, cu barbă stufoasă și împărțită în trei șuvițe, purtând înscrisul: „De voiești a sluji Domnului, cu rugăciune gătește-ți sufletul tău către ispite”.
Sinaxarul lunii octombrie
