Preasfințitul Episcop PETRU, a oficiat Sfînta Liturghie la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, Vărzărești

Astăzi cînd Biserica Ortodoxă face pomenire unuia dintre cei mai mari cuvioși ai Bisericii, Preacuviosul Siluan Athonitul, la mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului” din Vărzărești, raionul Nisporeni, s-a săvîrșit Liturghie Arhierească și Întronizarea Maicii Starețe.

În dimineața zilei, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni s-a deplasat în satul Vărzărești, raionul Nisporeni, la Mănăstirea „Nașterea Maicii Domnului”, unde a oficiat Sfânta Liturghie cu întronizarea Maicii Starețe. Preasfinția Sa a fost întâmpinat la poarta mănăstirii de stareța mănăstirii, monahia SILUANA (Iacob), împreună cu obștea monahală, Secretarul Episcopiei, Protoiereul Vadim COROSTINSCHI, Președintele Sectorului, Eparhial Mănăstiri și Viață Monahală, Arhimandritul KIRIL (Braguța) și un sobor impunător de preoți și diaconi.

Preasfințitului PETRU i-au coliturghisit un sobor ales de preoți printre care toți stareții Episcopiei noastre și invitați din afara țării. De asemenea, la slujba de astăzi au fost prezente toate starețele mănăstirilor din cuprinsul Episcopiei noastre și Stareța mănăstirii „Piatra Fîntînele” din România, Stavrofora PANFILIA.

Potrivit deciziei Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe din Moldova, din 13 iulie 2018, Ierarhul a decorat-o pe Monahia SILUANA (Iacob) cu dreptul de a purta Cruce de Aur ridicîndu-o în treapta de Egumenă după care a înscăunat-o stareță a Mănăstirii Nașterea Maicii Domnului din satul Vărzărești, decorând-o cu dreptul de a purta toiag.

La final Chiriarhul a acordat Egumenei SILUANA (Iacob), Medalia Eparhială „Cuvioasa Parascheva” după care a adresat maicii starețe un cuvânt de felicitare cu ocazia sărbătoririi Sfîntului Ocrotitor, urându-i pentru viitor multe realizări duhovnicești, ajutorul prea Puternicului Dumnezeu în ascultarea de stareță și mulți și binecuvântați ani. La rândul ei, Egumena SILUANA a mulțumit Episcopului pentru prezență și pentru urările de bine și sănătate, făgăduind că va fi în continuare ascultătoare de Ierarh și fidelă învățăturilor Sfintei noastre Biserici, tot aici a fost decorat cu Medalia Eparhială „Sf. Bnc. Knz Alexandru Nevski” gr II, omagiatul zilei de astăzi, Ieromonahul SILUAN, Duhovnicul Sfintei Mănăstiri.

A urmat Litia pentru cei adormiți la mormîntul vrednicei de pomenire adormita Schiegumena GHEORGHIA (Plăcintă).