Sâmbătă, 25 ianuarie 2020, când Biserica Ortodoxă prăznuiește pe Sfânta Mare Muceniță Tatiana, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni a oficiat Sfânta Liturghie și Slujba Prohodului nou-adormitei Preotesei Olimpiada, soția vrednicului Protoiereu Feodor ZAGNAT, parohul bisericii „Cuv. Parascheva” din satul Sarata Galbenă, raionul Hâncești, și Duhovnic al protopopiatului Hâncești.
După oficierea Slujbei Prohodului Preasfinția Sa a rostit un cuvânt de mângâiere pentru familia îndoliată și pentru toți cei prezenți:
Preacucernici Părinți
Îndoliată familie
Iubiți frați și suror împreună rugători
„Domnul nostru Iisus Hristos a distrus moartea, iar prin evanghelia Sa a dat vieţii o nouă strălucire” (1Tim 1,10).
Prin pronia lui Dumnezeu ne-am adunat astăzi sub cupola aceste biserici ca să o petrecem în sânurile lui Avram sufletul roabei lui Dumnezeu, preoteasa Olimpiada. Dumnezeu își deschide brațele Sale și primește sufletul ei în Împărăția Sa. Pentru noi creștinii moartea este o trecere de la cele pământești la cele cerești, de la cele trecătoare la cele veșnice, pentru această trecere s-a pregătit ea prin viața ei creștină, plină de credință și trăire mărturisitoare. „Când întâlnesc o doamnă preoteasă, am în minte chipul preotesei de la mine din sat. Ea întruchipa idealul a ceea ce înseamnă să fii soţie de preot. Cum să concentrez ceea ce a făcut minunat această soţie de preot? Ea a fost îngerul casei. Aşa cred, că fiecare preoteasă este îngerul casei, este îngerul fiecărui preot! Dacă preotul este sufletul unei parohii, sufletul preotului este, sigur, preoteasa. Nu există o clipă în viaţa unui preot în care el să nu fie tatăl credincioşilor pe care îi păstoreşte, chiar dacă ei nu ştiu, chiar dacă ei stau cu spatele la el. Taina cea mai de preţ a pastoraţiei noastre la vremea de acum este să nu diminuăm locul în care ne-a pus Hristos să fim, acela de pater familias, cel care poate strânge familia în jurul său. Mai ales într-un context în care asupra preotului este pusă atât de multă presiune şi este făcut în fel şi chip, să nu învăţăm să urlăm cu lupii, căci ne vom pierde dimensiunea de oaie cuvântătoare pe care Hristos ne-a pus-o la îndemână. Pastoraţia noastră este o pastoraţie <<pe obuz>>. Un singur pas greşit şi tot ce-am muncit sare în aer. Este atât de fragilă misiunea noastră ca preoţi, încât orice pas în afara liniei pe care Hristos ne cere s-o respectăm ne dărâmă munca de zeci de ani. Nu avem voie să fim oamenii jumătăţilor de măsură! De aceea, preoteasa noastră nu e jumătatea noastră, ci întregul nostru. Copiii noştri nu sunt <<sferturile>> noastre, ci, la fel, întregul nostru. Preotul este unul dintre oamenii ocupaţi într-un procent nu de sută la sută, ci de <<mie la sută>>. Ocupat în primul rând cu sine, ocupat cu familia lui, cu marea familie a parohiei lui, ocupat cu menţinerea cordialităţii între el şi Dumnezeu, între el şi oameni, între oameni şi Dumnezeu, între oameni şi oameni. Noi suntem chemaţi, ca preoţi, să guvernăm lumea, şi să ieşim din ea mai săraci decât am intrat. Un preot care nu corespunde chemării soţiei sale, copiilor săi şi poporului său nu corespunde nici chemării lui Dumnezeu. În faţa unui popor care ne iubeşte şi ne respectă, nu avem voie să nu ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor”,
Un părinte, vorbind despre aceste probleme şi descriind relaţia pe care o avea cu soţia sa, spunea aşa <<împreună la slujbă, împreună la plimbare>>, iar un alt părinte sublinia faptul că <<dacă te dedici trup şi suflet preoţiei, vei fi, trup şi suflet, al familie tale>>. Nu doar în trecut vom găsi femei și mame creștine vrednice de amintit, aceste mame sunt și astăzi, dar în mod deosebit preotesele care stau în bisericile noastre și au grijă de buna misiune a preotului. Să ne gândim la vremea noastră, la mamele noastre, la femeile creștine de azi. Cine decât mama credincioasă, care este convinsă că copilul său este un dar al lui Dumnezeu, face prima sfânta cruce pe pieptul copilului său? Cine se roagă cu lacrimi la căpătâiul copilului când el este bolnav? Cine îl învață apoi să se închine, unindu-i cele trei degete de la mâna dreaptă? Cine îl învață să stea seara în fața icoanei, cu palmele împreunate și să-și facă rugăciunea? Cine-l învață să se închine înainte și după masă, când pleacă la școală sau la muncă? Cine îl ia pe copil întâi în brațe și apoi de mână și-l duce la biserică să-l împărtășească și să asculte sfintele slujbe? Cine vorbește prima copilului de Dumnezeu și cine îl învață să cunoască și să păzească rânduielile creștine păstrate de Biserică? Cine, decât femeia, mama creștină? Ne amintim toți cu duioșie de mamele noastre care ne-au sădit în suflete credința, dragostea față de Dumnezeu și de Biserica Sa, ca și toate sentimentele de omenie, de respect, de bunătate. Femeia creștină însă, nu numai ca mamă, ci și ca soție, face apostolat creștin în familia sa, căci ea stăruie ca în casa sa să domnească Dumnezeu, ca icoana și candela să nu lipsească, ca sfintele sărbători să fie respectate de către toți cei din casă”. Un asemena apostolat a făcut și preoteasa Olimpiada, a educat trei copii.
Preoteasa Olimpiada s-a născut în satul Cotiujenii Mari, jud. Soroca, în anul 1938, la data de 10 noiembrie. De mică a fost crescută într-o familie de părinți creștini, tatăl Porfirie și mama Maria. Tatăl său de tănăr fecior mergea și ajuta la buna desfășurare a lucrărilor de reconstrucție a mănăstirei Cușelăuca, devenind mai apoi dascăl al bisericii din satul natal. Absolvește Școala medie din satul natal apoi își continua studiile de medicină la Soroca. În anul 1963 se căsătorește cu tănărul absolvent de teologie a Seminarului din Odessa Fedor Zagnat, cu care a trăit împreună 57 de ani până în acest ceas de despărțire.
Tânărul Feodor este hirotonit preot de către Mitropolitul Serghie din Odesa. Fiind trimis să slujească în prima sa parohie din satul Trebisăuți raionul Briceni. A fost alături de soțul preot, în parohia Heciu Vechi, r. Sângerei, din anul 1969 pînă în anul 1980.
Datorită împrejurărilor politice din acea perioadă preotesa Olimpiad nu putea fi angajată în câmpul municii, pentru a fi angajată permanent îi zicea să divorțeze de preotul Feodor și apoi va fi angajată. Dar pentru ea a fost mai importantă slujirea lui Hristos și familia. A activat toată viața în calitatea de asistentă medicală, fiind aproape de oameni, oferind atât vindecare și ușurare trupească, cât și mângâiere sufletească, prin sfaturi ziditoare de suflet.
A fost alături de soțul preot, în parohia Heciu Vechi, r. Sângerei, din anul 1969 pînă în anul 1980. Apoi, din anul 1980 pînă în prezent, a dus slujirea preotesei în s. Sărată Galbenă, r. Hâncești.
A crescut în frica de Domnul trei feciori, bine educați, creștini exemplari, virtuoși, credincioși și cetățeni responsabili. A reușit să devină și bunică pentru șapte nepoți. Dacă până în ceasul despărțirii de lumea aceasta s–a rugat în fața icoanei și a vărsat lacrimi de rugăciune pentru preotul său, pentru creștinii parohiei și pentru copiii ei, iată de astăzi aveți o preoteasă în ceruri care se va ruga permanent cu lacrimi Împăratului Hristos pentru toți cei care au cunoscut-o și pentru toți cei ce se vor ruga pentru ea. Pentru că în fața lui Dumnezeu lacrima de mamă e ca roua de dimineaţă. În lacrima de mamă e cuprins tot suspinul umanităţii. Lacrima de mamă e lacrima cerului îndurerat. Lacrima de mamă poartă pe unda ei gândul omului curat. Prin lacrima de mamă simţim gustul veşniciei. Prin lacrima de mamă trăim adânc în noi înşine. Prin lacrima de mamă atingem firav dumnezeirea şi prin aceasta ne cuprinde în braţe iubirea.
Cei adormiți ştiu ce facem pentru ei şi simt când îi pomenim cu dragoste, punem lumânări şi flori pe mormânt şi sărutăm sfânta cruce de cu nădejdea învierii celei de obşte. Avem datoria morală și spirituală să-i pomenim în rugăciune pe cei trecuţi la Domnul şi mai ales să arătăm semne de iubire duhovnicească faţă de cei care au rămas îndoliaţi.
Ne rugăm Mântuitorului Iisus Hristos, Biruitorul morţii, să odihnească cu drepţii sufletul roabei lui Dumnezeu preoteasa Olimpeada, mutată la Domnul, unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, ci viaţă fără de sfârşit, iar pe cei îndoliați și îndurerați să îi întărească întru nădejdea Învierii celei de obște și a iubirii milostive a Preasfintei Treimi.
Veşnica lor pomenire din neam în neam!
