În biserici curățim inimile de păcate, dar prin implicarea tinerilor și praful

În Săptămâna Patimilor când toată viața bisericii este concentrată liturgic în evenimentele cruciale ale prinderii, crucificării iar apoi și a Învierii Domnului, tinerii din mai multe localități sau concentrat spre biserici de ași curăți sufletele de păcate, inimile de răutate, dar și pentru a ajuta la aranjarea și pregătirea bisericilor pentru marea sărbătoare ce ne marchează pe noi ca creștini și anume Învierea Domnului.

Apostolul Pavel ne învață cu referire la Învierea Domnului 1 Corinteni 15:

  1. Iar dacă se propovăduieşte că Hristos a înviat din morţi, cum zic unii dintre voi că nu este înviere a morţilor?



  1. Dacă nu este înviere a morţilor, nici Hristos n-a înviat.
  2. Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică este şi credinţa voastră.
  3. Ne aflăm încă şi martori mincinoşi ai lui Dumnezeu, pentru că am mărturisit împotriva lui Dumnezeu că a înviat pe Hristos, pe Care nu L-a înviat, dacă deci morţii nu înviază.
  4. Căci dacă morţii nu înviază, nici Hristos n-a înviat.
  5. Iar dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este credinţa voastră, sunteţi încă în păcatele voastre;
  6. Şi atunci şi cei ce au adormit în Hristos au pierit.
  7. Iar dacă nădăjduim în Hristos numai în viaţa aceasta, suntem mai de plâns decât toţi oamenii.
  8. Dar acum Hristos a înviat din morţi, fiind începătură (a învierii) celor adormiţi.
  9. Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor.
  10. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia.
  11. Dar fiecare în rândul cetei sale: Hristos începătură, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui,
  12. După aceea, sfârşitul, când Domnul va preda împărăţia lui Dumnezeu şi Tatălui, când va desfiinţa orice domnie şi orice stăpânire şi orice putere.

Înțelegând sensul real al sărbătorii tinerii se implică activ în pregătirea lor sufletească fiindcă Învierea lui Hristos ne umple sufletul de bucurie duhovnicească. Iar fiindcă sunt modele bune de urmat voluntarii sensibilizează și pe cei din localități de a urma pasul prin participarea la slujbe, dar și la îngrijirea bisericii și a parcului din jurul ei, fiindcă biserica e casa întregii comunități unde toți se vor întâlni în câteva zile cu salutul: Hristos a Înviat.

pentru mai multe poze din articol accesați: www.tânărulortodox