Luni, 25 ianuarie 2021, Înaltpreasfințitul VLADIMIR, Mitropolit al Chișinăului și al Întregii Moldovei, însoțit de Prot. Vadim CHEIBAȘ, Secretarul Mitropolitan, după ce a vizitat Catedrala Episcopală din mun. Ungheni și i-a fost prezentat de către Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, Centrul Eparhial și Catedrala Episcopală ce se zidește în cinstea Icoanei Maicii Domnului Făcătoare de Minuni de la Hîrbovăț, a luat parte la întrunirea de lucru, în care Preasfințitul PETRU și Președinții Sectoarelor Eparhiale au prezentat rapoartele activităților ce au fost înfăptuite pe parcursul a 10 ani de când Preasfinția Sa păstorește străduitor și exemplar Episcopia de Ungheni și Nisporeni.
În deschiderea acestei întruniri, Preasfințitul PETRU a trecut în revistă, rezumativ, cele mai importante momente din activitatea arhipăstorească a Preasfinției Sale, pe parcursul celor 10 ani.
După prezentarea Preasfințitului PETRU, a urmat prezentarea rapoartelor de activitate a Sectoarelor Eparhiale, prin care, de asemenea rezumativ, au fost enumerat activitățile înfăptuite.
Prezentările au urmat cronologic, astfel:
- Preot Ioan GAJIM – Vice-președintele Sectorului Eparhial Activitate Socială și Caritate;
- Arhim. CHIRIL (Braguța) – Președintele Sectorului Eparhiale Mănăstiri și Viață Monahală;
- Prot. Andrei URSOI – Președintele Sectorului Eparhial Învățământ religios și Studii teologice;
- Prot. Vadim COROSTINSCHI – Președintele Sectorului Eparhial Activitate pastorală pentru tineret;
- Prot. Ștefan RÎMBU – Președintele Sectorului Eparhial Relații Culturale
- Protod. Victor ROTARI – Președintele Sectorului Eparhial Activitate pastorală în Ministerul Apărării;
- Prot. Valeriu MOCRICIUC – Președintele Sectorului Eparhial Activitate pastorală în Instituțiile Penitenciare;
- Prot. Octavian SOLOMON – Președintele Sectorului Eparhial Activitate misionară și antisectară;
- Prot. Petru CIOBANU – Președintele Sectorului Eparhial Tradiții, Istorii și Actualitate bisericească;
- Prot. Nicolai BOIAN – Președintele Mișcării Eparhiale Pentru apărarea și promovarea fecioriei a vieții și a familiei tradiționale;
- Dna Nina COROLI – Contabila Episcopiei de Ungheni și Nisporeni;
- Dna Elena Bîtcă – Jurista Episcopiei de Ungheni și Nisporeni;
- Dna Ala SÎRCU, Dnl Vitalie Ceban, Dnl Serghei Ungureanu – Membri ai Centrului Ortodox „Calea, Adevărul și Viața”.
După prezentarea rapoartelor, Preasfințitul PETRU a mulțumit Înaltpreasfințitului VLADIMIR, pentru disponibilitatea și bunăvoința de a lua parte la această activitate, prin care i-a fost raportat Înaltpreasfinției Sale, tot ce s-a înfăptuit pe parcursul celor 10 ani de arhipăstorire a Episcopiei de Ungheni și Nisporeni.
La rândul său, Înaltpreasfințitul Mitropolit VLADIMIR, a ținut să mulțumească Preasfințitului PETRU, pentru această întrunire, prin care i-au fost aduse la cunoștință activitățile înfăptuite în cadrul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, până în prezent. Totodată, Înaltpreasfinția Sa a menționat că este foarte mulțumit de activitatea arhipăstorească, prodigioasă, a Preasfințitului PETRU, specificând în mod deosebit că: „PREASFINȚITUL PETRU ȘI EPISCOPIA DE UNGHENI ȘI NISPORENI, SUNT EXEMPLU ȘI MODEL PENTRU TOATĂ MITROPOLIA CHIȘINĂULUI ȘI A ÎNTREGII MOLDOVE”.
La final, Prot. Vadim COROSTINSCHI, Secretarul Episcopiei de Ungheni și Nisporeni, l-a felicitat pe Preasfințitul PETRU, din partea sa personal, a Protopopilor și a Președinților de Sectoare, cu acești 10 ani de bogată și fructuoasă activitate arhipăstorească, dorindu-i multă, multă sănătate, ajutor de la Dumnezeu, slujire îndelungată la cârma Episcopiei de Ungheni și Nisporeni și multă putere de a duce la bun sfârșit toate proiectele și planurile de activitate a Preasfinției Sale. În semn de recunoștință și apreciere, Părintele Secretar, din partea celor prezenți i-a înmânat Preasfințitului PETRU un buchet de trandafiri.
Totodată menționăm că la această întrunire, alături de Președinții Sectoarelor Eparhiale, au luat parte și Părinții Protopopi ai Protopopiatelor din cuprinsul canonic al Eparhiei noastre.
Biroul de presă al Episcopie de Ungheni și Nisporeni