Cugetări și sfaturi despre mîndrie și ispite

Mândria minţii este mândria satani­că, care Îl tăgăduieşte pe Dumnezeu şi Îl huleşte pe Sfântul Duh. Din această pricină se şi vindecă foarte greu. Este un întuneric adânc, care împiedică ochii sufle­­tului să vadă lumina care se află înlăuntrul său şi care duce la Dumnezeu, la smerenie, la dorirea binelui.

Mândria inimii însă nu este rod al mândriei drăceşti, ci ia naştere din diferi­tele stări şi întâmplări: bogăţie, slavă, cinstire, daruri sufleteşti şi trupeşti (inteli­genţă, frumuseţe, putere, îndemânare şi altele). Toate acestea îi fac pe oamenii lip­siţi de minte să devină trufaşi, înfumuraţi, însă fără să ajungă atei. Aceştia de multe ori sunt miluiţi de Dumnezeu, înţelepţiţi şi îndreptaţi. Inima lor se smereşte, încetea­ză să mai caute slava deşartă şi astfel se tămăduiesc.

Lucrarea duhovnicească care să vă preocupe să fie cercetarea inimii voastre. Nu cumva se cuibăreşte în ea, ca un şarpe veninos, mândria, patima care dă naştere multor rele, care omoară virtuţile şi înve­ninează totul? Trebuie totdeauna să fiţi cu luare‑aminte faţă de această răutate luci­ferică.

Cred că nu greşesc dacă spun că toată preocuparea noastră duhovnicească constă în descoperirea şi nimicirea mândriei şi a odraslelor ei. Dacă ne izbăvim de ea şi se sălăşluieşte în inima noastră smerita cugetare, atunci le avem pe toate, căci acolo unde se află adevărata smerenie, se află adunate şi toate celelalte virtuţi care ne înalţă până la Dumnezeu.

Mulți creștini se neliniștesc atunci cînd au ispite, dar această neliniște ne cuprinde și din motivul că nu știm de ce ne sunt îngăduite ispitele. De aceea e bine să știnți că ispitele sunt îngăduite ca să ni se descopere patimile ascunse. Sunt şi ele un semn al milei dumnezeieşti. Ispitele aduc smerita cugetare. Dumnezeu ştie cât poate răbda fiecare dintre noi şi îngăduie ispitele după puterea noastră. Însă trebuie ca şi noi să fim cu luare‑aminte, ca să nu intrăm singuri în ispită.

Nu vreau să vă întristaţi şi să vă tulburaţi pentru cele ce se întâmplă împo­triva voinţei voastre, oricât de îndreptăţită ar fi ea. O asemenea întristare arată exis­tenţa egoismului. Luaţi aminte la egoism, care se ascunde sub lucruri îndreptăţite. Întristarea peste măsură este de la vrăjma­şul. Una singură este adevărata întristare, cea care ne cuprinde atunci când cunoaş­tem bine starea nenorocită a sufletului nostru. Toate celelalte întristări nu au nici o legătură cu Harul lui Dumnezeu.

Sfîntul Ierarh Nectarie

Învăţături a Sfântului Nectarie al Pentapolei

Editura Evanghelismos, Bucureşti 2008