Vineri, 13 noiembrie 2020, Preasfințitul PETRU, Episcop de Ungheni și Nisporeni, a oficiat Dumnezeiasca Liturghie la Sfânta Mănăstire Hîncu, în biserica ,,Cuv. Parascheva”.
Oficierea acestei Sfintei Liturghii, anume în această zi, a fost prilejuită de împlinirea celor 15 ani de la hirotonie în treapta de arhiereu a Preasfinției Sale. În dimineața zilei, stareța Sfintei Mânăstiri Hîncu, Egumena PARASCHEVA (Cazacu), dimpreună cu obștea, Stareții, Starețele mănăstirilor din Eparhiei, dar și soborul de slujitori prezenți, l-au întâmpinat călduros pe Ierarhul omagiat.
În cadrul Sfintei Liturghii au fost înălțate rugăciuni de laudă și mulțumire lui Dumnezeu, pentru toate binecuvântările, darurile și ajutorul revărsat peste Preasfințitul PETRU în toți acești 15 ani de rodnică slujire arhierească.
La final, Preasfinția Sa, a ținut un cuvânt de învățătură, după care a adus mulțumiri tuturor celor prezenți, care au venit să-i fie alături în această zi importantă și semnicativă din viața Preasfinției Sale.
După aceasta, preoții, stareții, starețele și credincioșii prezenți, l-au felicitat călduros pe Preasfințitul PETRU cu omagierea acestor 15 ani de slujire arhierească.
Răspunsurile liturgice au fost date de Corul de Preotese al Episcopiei de Ungheni si Nisporeni, condus de Dna Iozefina VIZITIU-GAJIM.
Totodată, cu ocazia acestui jubileu i-au fost prezentate un calendar mare de perete și unul mic de masă pentru anul 2021, ca o ediție jubiliară, cu împlinirea a 15 ani de arhierie. De asemenea, tot cu aceiași ocazie a fost prezentată cartea Mărgăritare duhovnicești cu sfaturi, povețe și îndrumări, ce cuprinde articole cu învățături duhovnicești scrise de Preasfințitul PETRU.